joi, ianuarie 30, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTarife mici pe litoralul Marii Negre, începând cu 19 iunie

Tarife mici pe litoralul Marii Negre, începând cu 19 iunie

-

Programul social “Litoralul pentru toţi”, va începe duminica. Turiştii se pot caza în hotelurile de la Marea Neagră,  tarifele pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. Preţurile sunt cu până la 70% mai mici comparativ cu cele din vârf de sezon, Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Până pe 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca anii trecuţi, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

“Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici comparativ cu cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Salvamontiştii atrag atenţia asupra reţelelor sociale: Dacă tu vezi că şi-a dat nu ştiu cine check-in pe Moldoveanu, te duci şi tu din prima!

0
Salvamontiştii au intervenit, anul trecut, în sprijinul a peste 7.500 de persoane, care au fost recuperate în cadrul a peste 6.500 de acţiuni. CITEŞTE ŞI: Documente ridicate de la Direcția de Cultură a Municipiului București în dosarul furtului comorilor...