Un angajat al Penitenciarului Arad a murit după ce s-a împuşcat cu arma de serviciu. Conducerea Penitenciarului Arad a început de asemenea o anchetă internă.
Angajatul a folosit arma de serviciu pentru a se împuşca la locul de muncă.Surse din cadrul penitenciarului spun că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare.Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, a declarat că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani, potrivit g4media.ro.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat că se fac cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, „iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.
Cetățeanul TV