Liderul PNL, Florin Cîțu, a declarat vineri, în contextul în care majoritatea liderilor de filiale vor debarcarea sa din funcție, că nu va pleca din partid dacă va fi schimbat din fruntea formațiunii și din fruntea Senatului.
„Sunt liberal si voi ramane liberal intotdeauna”, a răspuns Cîțu, întrebat dacă va demisiona din PNL în cazul în care pierde șefia partidului. Chestionat ce va face dacă va pierde și șefia Senatului, odată cu cea a PNL, Florin Cîțu a indicat că va continua să apere principiile liberale.
Mâine ia o decizie
„(Voi face) ceea ce am făcut şi până acum, voi fi liberal şi voi apăra principiile liberale cât sunt în politică. Până la urmă, în politică suntem pentru a apăra principiile. Eu cel puţin am intrat în politică şi în PNL pentru a apăra principiile liberale”, a arătat el.
CITEŞTE ŞI: Iohannis l-a sunat pe Cîţu! Ce spune despre scandalul din PNL
Întrebat dacă i-a fost promisă funcţia de guvernator al BNR, în schimbul tăcerii sale, preşedintele PNL a replicat scurt şi râzând: „Nu, nu”.
Liberalii care vor schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia PNL au declanșat procedurile pentru stabilirea datei Congresului. Cîţu nu recunoaşte demersul și a anunţat, la rândul lui, că convoacă o altă ședință.
Cetățeanul TV