Dosarul procurorului DNA Radu Mihăiță Cazacu zace în sertarele Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), acolo unde procuror șef adjunct este fostul său coleg Nicolae Marin, susțin ziariștii de la Național.
Jurnaliștii arată că influența adjunctului Marin Nicolae nu trebuie subestimată, fiind tot atât de mare ca atunci când amenința profesorii universitari că „îi saltă cu autobuzul” în celebrul dosar Băneasa.
Cazacu nu a fost audiat în dosarul deschis la SIIJ
Procurorul Radu Mihăiță Cazacu nu a fost citat niciodată pentru a fi audiat în dosarul penal deschis la Secția Specială, poate din cauza vechii prietenii dintre cei doi procurori – „dacă dai în Cazacu, țipă Nicolae”.
Procurorii Cazacu și Marin ar putea avea probleme dacă se dă drumul la ancheta internă privind „halucinantele abuzuri” comise de cei doi în „împachetarea” lui Adrian Severin, pe care au lucrat-o împreună, notează jurnaliștii. Cei doi ar fi uitat la dosar un document oficial prin care dădeau indicații exprese despre ce trebuie să răspundă martorii, ca să îl înfunde cu orice preț pe fostul europarlamentar.
Astfel că, în adresa trimisă Comisiei Rogatorii din Marea Britanie, aceștia „furnizau” și răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea martorii britanici, jurnaliștii Jonathan Calvert și Claire Newell. Asta în timp ce, în țară, expertul Mihai Caramihai era amenințat cu dosar penal pentru obstrucționarea justiției pentru „infracțiunea” de a realiza o expertiză prin care constata modificarea unor înregistrări audio-video de la dosar.
Trage de timp pentru pensie
Potrivit Național, procurorul Radu Mihăiță Cazacu a început deja să își adune vechimea de pe la structurile Ministerului Afacerilor Interne și de Parchet pe unde a lucrat, pentru a își finaliza „proiecția” de pensie, pentru ca plângerile penale care îl privesc să rămână fără finalizare.
Succesul acestei strategii ține însă de capacitatea vechiului camarad Nicolae Marin de a bloca „la mantinela” Secției Speciale plângerile împotriva „noului Portocală” de la DNA Militar. Trăgând astfel de timp – ceea ce face de peste un an de zile! –până ce Cazacu s-ar putea bucura în liniște de pensia specială. Ceea ce, omenește vorbind este într-un fel de înțeles. Pentru că dacă Nicolae îl predă pe Cazacu, atunci și acesta se poate ”recompensa” cu informații din alte dosare lucrate împreună la DNA, mai notează jurnaliștii.
Cetățeanul TV