Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat recompense pentru cei care se vaccinează şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale pentru cei nevaccinați.
„Este vorba de anumite măsuri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte de tipul bonurilor valorice, rămâne să vedem cum le operaţionalizăm, dar şi anumite loterii, cu premii pentru toţi cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei şi până acum”, a declarat ministrul Sănătății.
Potrivit lui Mihăilă, există un proiect de lege în sensul obligativităţii testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat. De asemenea, se vorbește de măsura interzicerii persoanelor nevaccinate, în weekend în spaţiile publice neesenţiale.
„Vorbim de două ipoteze de lucru legate de restricţii. Sunt, pe de o parte: o propunere legislativă pentru personalul medico-sanitar, propunere care a mai fost discutată anterior, şi anume obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat şi va merge ca propunere de lege în funcţie de decizia şi ce recomandări ne vin de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi, de asemenea, în funcţie de nivelul de incidenţă. Costurile nu sunt suportate de sistemul public. A doua măsură restrictivă este legată de accesul persoanelor nevaccinate în weekend în spaţiile publice neesenţiale”, a explicat Mihăilă.
Cetățeanul TV