joi, septembrie 19, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăMediuVânătorii sar în apărarea prinţului care l-a ucis pe Arthur: Ne...

Vânătorii sar în apărarea prinţului care l-a ucis pe Arthur: Ne îndoim că ştie cineva cine e ursul…

-

Impactul emoţional al unei ştiri fără un nume dat ursului ar fi fost mult mai redus, cu atât mai mult cu cât numele „Arthur” are o rezonanţă regală, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Vânătoreşti.

Aceştia solicită instituţiilor statului să clarifice împrejurările în care a avut loc vânătoarea ursului Arthur.

De asemenea, federația cere să se efectueze un studiu ştiinţific al populaţiei de urs în vederea reglementării ştiinţifice a cotei anuale de recoltare a acestuia.

Exemplar agresiv brun

„Suntem convinşi că organele abilitate au acţionat cu deplina respectarea a legii şi considerăm că extragerea exemplarelor agresive de urs brun este pe deplin justificată, nefiind posibil să fie pusă în balanţă viaţa umană, în contrapartidă cu viaţa unui animal. Atacurile urşilor bruni, din ultima perioadă, care s-au soldat cu rănirea mai multor români şi chiar cu decesul unora, ne determină să solicităm Ministerului Mediului şi domnului ministru Tanczos Barna să trateze această problemă cu maximă atenţie. Considerăm că măsura interzicerii vânătorii la ursul brun nu este în toate cazurile o măsură salutară şi nu duce la protejarea speciei, ci, din contra, la apariţia unor situaţii care vor arunca umbre de îndoială asupra practicării corecte, responsabile şi legale a vânătorii, precum şi la apariţia unor situaţii extrem grave de agresivitate animală, care nu mai pot să fie controlate”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Nu se ştie care urs era

Referitor la extragerea exemplarului de urs brun, numit Arthur, asociaţiile vânătoreşti îşi exprimă îndoiala că pe un teritoriu de peste 10.000 de hectare (suprafaţa minimă a unui fond de vânătoare de munte) cineva poate să dea un nume fiecărui exemplar de urs brun şi de asemenea să identifice cu certitudine exemplarele agresive, care efectuează atacuri, de cele neagresive, în lipsa semnelor distinctive sau a unui dispozitiv GPS.

CITEŞTE ŞI: Acuzat că l-a ucis pe ursul Arthur, prinţul austriac este ţinut în braţe de ministrul Mediului: N-a luat trofeul!

„Subliniem de asemenea că ursul brun nu este un animal sedentar, ci din contra este un animal care parcurge un număr foarte mare de km, ceea ce face foarte puţin probabilă susţinerea privitoare la identificare cu certitudine a unui exemplar. Suntem conştienţi că impactul media şi emoţional al unei ştiri fără un nume dat ursului ar fi fost mult mai redus, cu atât mai mult cu cât numele ‘Arthur’ are o rezonanţă regală. Având în vedere situaţia creată, solicităm autorităţilor statului să efectueze un studiu ştiinţific al populaţiei de urs în vederea reglementării ştiinţifice a cotei anuale de recoltare a ursului”, se mai spune în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă s-a trezit cu microfonul tăiat în Parlamentul European: Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni…

0
Eurodeputata Diana Șoșoacă s-a trezit cu microfonul tăiat, când a vorbit de la tribuna Parlamentului European despre posibilitatea unui nou vaccin împotriva Variolei Maimuței. CITEŞTE ŞI: Lasconi refuză să participe la dezbateri cu Şoşoacă „Nu v-a ajuns plandemia de Covid care...