Ornamentele de Crăciun în formă de chiloți de la Filiași, clonate la Târgu Cărbunești. Ce spune primarul

Târgu Cărbuneşti
FOTO: paginaolteniei.ro

Primăria oraşului Târgu Cărbuneşti din judeţul Gorj a instalat ghirlande luminoase care seamănă cu lenjeria intimă, pe modelul celor montate la Filiași și apoi retrase.

Strada principală din oraşul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost împodobită, chiar în apropierea şcolii gimnaziale, cu ghirlande luminoase ce seamănă cu lenjeria intimă, informează Mediafax.

Primarul din oraşul Târgu Cărbuneşti, Dănuţ Birău, susţine că au fost amplasate două decoraţiuni cu modelul respectiv, însă în opinia acestuia nu au formă de lenjerie intimă. ”Acolo sunt chiloţi? Pot să spun că fiecare om percepe cum vrea o anumită formă. Dacă ne hotărâm cu toţii să facem caterincă, mai ales dintr-un eveniment sfânt, cum e Crăciunul şi dacă vedem doar acea formă şi nu mergem mai departe, 100 de metri, să vedem şi celelalte decoraţiuni, să vedem şi renul, şi sania şi pe Moş Crăciun, din faţa Primăriei şi doar ne legăm aşa, de dragul de a lua în derâdere orice eveniment din acesta, este treaba fiecăruia. Fiecare vede ce doreşte. Este o decoraţiune făcută de către o firmă producătoare, este o decoraţiune de Crăciun. Sunt două la fel amplasate în oraş, sunt două cu brazi, două cu globuri, două din acestea cu steluţe, una cu <Sărbători Fericite> şi una cu <La Mulţi Ani>. Toate acestea au costat în jur de 12.000 de lei, cu TVA, toate cele opt decoraţiuni. Sunt produse la Timişoara”, a declarat pentru Mediafax Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Ornamente asemănătoare au fost montate şi în oraşul Filiaşi, din judeţul Dolj. După ce pozele au apărut pe reţelele de socializare, angajaţii Primăriei le-au reaşezat, pentru că ar fi fost montate greşit.

CITEȘTE și Ornamente de iarnă în formă de chiloți la Filiași. Primarul se apără: „Comparația cred că este forțată”

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.