City break în Napoli, acolo simți il vero gusto italiano

„Mamma mia, e dolce far niente!”, cam acesta este sentimentul care te lovește atunci când ajungi în Napoli. Un oraș aglomerat, plin de oameni relaxați care viermuiesc printre clădirile istorice sau locuințele dărăpănate din chiar centrul citadelei.

Dar nu vă gândiți că Napoli este un fel de București cu coșuri care revarsă gunoiul asemenea unor fântâni arteziene. NU! Napoli este un oraș boem, unde te poți bucura de viață în propria liniște fără să te lași cotropit de zgomotele ce te înconjoară.

Odată ce ai ajuns aici, respiri istorie medievală și renascentistă cu care te vei contopi, după primul espresso pe care-l vei bea dimineața. Un shot de cafea care îți dă restart la inimă mai ceva decât momentul în care auzi că intră soția pe ușă și tu ești cu amanta.

Nu face prostia să bei ca plăvanul cafeaua pentru că vei simți pulsul cum îți face o horă oltenească în vene. Te așezi frumos la o masă în Piața Dante, imediat ce soarele s-a mijit printre clădirile cu pereții scorojiți, te pui picior peste picior și observi spiritul napoletan în toată splendoarea lui cotidiană.

Napoletanii sunt scuteriști neînfricați și conduc de-ți dau impresia că atunci când s-au născut mai întâi a ieșit scuterul, apoi ei. Pe străduțele înguste ale orașului auzi câte un claxon scurt, iar primul tău instinct de șofer de București este fie să cobori toți sfinții din cer, fie să dai o dedicație legată de mama șoferului. Nu și la ei, claxonul chiar are rolul de prevenție și te atenționează că trece el cu viteză printr-o mică intersecție.

Napoli la pas

Napoli este genul de oraș de care te bucuri la fiecare pas și merită explorat până-ți sar opincile din picioare. Iar asta din două motive, cel puțin pentru mine cam asta a fost: să văd orașul care m-a fascinat când eram mic și mă uitam la desenele cu Tom și Jerry și pentru că, după câteva ore de mers pe jos cu un ditamai rucsacul în spate, știam că merit o pizza sau niște paste servite cu o carafă de vin rece de casă pe care ți-l servesc italienii la masă.

Și nimic nu este mai bun decât un pahar de vin rece, alb, demisec sau sec, servit în tihnă. În fața ta, pe masă, se răcește o pizza „al forno” quatro formaggi, cum numai napoletanii știu să facă, iar vinul îți răcește sufletul încins de atâta informație adunată.

Ești la o măsuță de local mic, afacere de familie, ai închis ochii și recapitulezi. Napoli este un oraș al scărilor – este așezat pe dealuri și vei avea mult de urcat și de coborât. Pe scările stradale strâmte te simți ca un gladiator ce urmează să fie botezat de „populo” înainte să intre în arenă. Numai că sfințirea asta e localnică și vine de la izmenele napoletanilor care își lasă hainele la uscat chiar deasupra capului tău sau pe străduțe, să treci pe lângă ele.

Revii din visul de zi și începi să înfuleci din pizza până nu se răcește de tot. La napoletani este blasfemie să îți aducă o pizza care nu este făcută la cuptor de cărămidă încins cu lemne. Iar prima senzație, când mirosul pizzei îți inundă nările: se anunță cod roșu de inundație la papilele gustative.

Pizza este simplă, patru feluri de brânză locală, busuioc și condimente, toate puse pe o cocă ce a fost învărtită în aer ca un derviș turcesc și apoi aruncată câteva minute în cuptorul de cărămidă. Aburindă, te așteaptă cu gustul dumnezeiesc să comiți păcatul culinar, o decadență a ceea ce acum câteva sute de ani era considerată mâncarea săracilor.

Locurile de plimbare și de vizitat prin Napoli

Napoli este un oraș port și, pe lângă, un oraș cetate, care la mal era apărat de mai multe castele. Așa că, dacă ai ajuns până aici, nu comite păcatul să iei turul de oraș, pentru că nu merită: costă 23 de euro și durează doar două ore.

mde

Dar este un tur format din două tururi mai mici: unul care te duce prin oraș și altul care te duce pe riviera orașului; nu le poți face pe amandouă în aceeași zi. Așa că, mai bine, îți oprești banii să intri în castelele de apărare, cum ar fi Castel Nouvo, Castel dell’Ovo și altele. Napoli are un sistem de metrou foarte bun, așa că, dacă vrei să vezi ce este mai interesant din oraș, mergi pe magistrala 1 a metroului. Spre exemplu, castelele de la mare sunt lângă stația de metrou Municipio.

La stația Toledo cobori dacă vrei să faci cumparături sau să o iei pe străduțele mici din centru pentru a te bucura de „il vero gusto napoletano”. Apoi, te poți opri în Cartierele Spaniole să te bucuri de masa de seară. Aici, dacă ai un pic de noroc, poți da și de o piață organizată ad-hoc, plină cu produse tradiționale napoletane: de la feluri de brânză pe care nu vei reuși să le deguști nici într-o săptămână până la condimente care de care mai aromate, făcute în casă și salamuri cum sigur nu vei găsi pe nicăieri în România.

Dante este pentru relaxare la o măsuță cu un vin rece sau cu o bere italiană, iar Museo – pentru zona care abundă de cultură. În schimb, pentru a ajunge la gară ca să mergi spre Pompei și vulcanul Vezuviu te oprești la capăt de linie, Piazza Garibaldi.

Catacombele din Napoli. Istoria plină de schelete

Dacă ești fanul istoriei și al religiei, îți trebuie cam o jumătate de zi să vezi ce mie mi s-a părut o experință ciudată, dar foarte interesantă. La suprafață, Napoli este un oraș vibrant, dar, pentru a-l cunoaște cu adevărat, va trebui să ajungi și în adâncurile acestuia, adică prin catacombele de sub biserici.

Așa se face că va trebui să ajungi la Biserica San Gennaro și la Biserica San Gaudioso, unde sunt cele mai vestite catacombe ale Napoliului. Intrarea la oricare dintre cele două biserici este de 9 euro de persoană, biletul fiind valabil pentru ambele. Biserica San Gennaro își poartă numele după Sfântul Gennaro (Sf. Ianuarie), cel care a dat „mitul sângelui”: în fiecare an, preoții ies cu o capsulă de sânge să o arate poporului; dacă sângele coagulat nu se lichefiază atunci când este arătat poporului, înseamnă că urmează un dezastru de proporții majore.

De crezi că mergi în orașul subteran, în catacombe, pentru a vedea morții, ei bine, află că te înșeli. Toate oasele se află în altă parte, în Cimitero delle Fontanelle, la un kilometru de biserica San Gennaro, în cartierul Materdei. Acolo sunt zeci de mii de schelete, o armată întreagă, formată de milioane de oase, puse într-o scobitură de deal ce seamănă cu Salina de la Turda, dar mult mai macabră.

Aici veți vedea unele cranii pline de monede sau ofrande – face parte din credința italienilor care, până acum câteva zeci de ani, luau de la preot un craniu pe care-l țineau în casă, crezând că le va aduce noroc și că le va îndeplini dorințele. Dacă nu funcționa, familia mergea înapoi la preot și schimba craniul.

Costuri pentru un mini-concediu în Napoli

Cazarea este rezonabilă la preț pe noapte, mai ales dacă folosești Booking.com, adică undeva la 40 de euro pe noapte pentru două persoane. Avionul este și el ieftin, dacă iei din timp biletele, și te va duce mai ieftin decât cazarea.

Cu puțin noroc, ai putea găsi bilete cu până în 60-80 de euro pentru două persoane. Iar o masă pentru două persoane ar costa cam 20 de euro cu un fel de mâncare (care va fi îndeajuns) și o carafă de vin, plus apă.

Pizza este undeva între 6 și 8 euro, dar merită fiecare bănuț. Plimbarea cu metroul este 1 euro pe cursă, dar au și abonamente de o zi ceva mai scumpe. Oricum ar fi, vei găsi pe lângă aproape orice stație de metrou cel puțin un mic magazin sau „supermercato” de unde să îți iei tot ce îți trebuie. Berea este între un euro și 2, dar vei găși niște beri atât de bune încât, la banii ăștia, ai impresia că îi jefuiești pe italieni. Per total, îți poți face un mini-concediu de câteva zile în Napoli cu 350 de euro, fără niciun stres.