Voltaj intră cu numărul 20 în finala Eurovision de la Viena. CITEŞTE ordinea concurenţilor

finala EurovisionTrupa Voltaj va intra sâmbătă în finala Eurovision cu numărul 20, după ce organizatorii concursului au decis ordinea interpretărilor.

Ordinea de intrare în competiție a fost stabilită de televiziunea publică austriacă ORF și aprobată de European Broadcasting Union (EBU), transmite Agerpres.

Show-ul de sâmbătă noaptea va fi deschis de Slovenia, iar artiștii care vor cânta ultimii sunt cei de la Il Volo, reprezentanții Italiei. Ordinea intrării țărilor concurente în finala Eurovision este următoarea: Slovenia, Franța, Israel, Estonia, Marea Britanie, Armenia, Lituania, Serbia, Norvegia, Suedia, Cipru, Australia, Belgia, Austria, Grecia, Muntenegru, Germania, Polonia, Letonia, România, Spania, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Albania și Italia.

Anul acesta, în finala Eurovision, care se află la ediția jubiliară cu numărul 60, intră un număr record de țări — 27. Cu ocazia acestei aniversări, Australia a fost invitată în concurs datorită numărului mare de fani din această țară, dar și pentru că populația australiană este formată, în majoritate, din imigranți europeni, după cum au motivat organizatorii.

În total, 20 de țări au intrat în finala Eurovision în urma a două semifinale, în care au fost selectați câte 10 finaliști. Acestora li s-au alăturat șapte concurenți ai țărilor calificate automat în finală — Australia (invitata ediției jubiliare), Austria — țara gazdă și țările din „Marele 5” — marile finanțatoare Eurovision — Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania.

Finala Eurovision are loc sâmbătă noapte, la Wiener Stadthalle din capitala Austriei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.