Muzeul Casa Cesianu a fost redat circuitului turistic și cultural al Capitalei, a declarat luni primarul general Sorin Oprescu, cu prilejul unei vizite la acest obiectiv, la care Municipalitatea a finalizat lucrările de consolidare, restaurare și conservare.
„Astăzi redăm circuitului turistic și cultural al Bucureștiului Muzeul Casa Cesianu. Este vorba despre un exemplar ilustrativ pentru casa boierească de la începutul secolului al XIX-lea”, a spus Oprescu, citat de Agerpres.
Potrivit edilului, deși declarat muzeu, monumentul istoric a fost folosit în perioada 1948 — 2015 drept depozit pentru o parte dintre colecțiile aflate în patrimoniul municipiului București. Sorin Oprescu a amintit că procesul de consolidare, conservare și restaurare la Casa Cesianu a început în noiembrie 2013, prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
„Pentru prima dată de la intrarea în patrimoniul cultural al proprietății Filipescu-Cesianu va fi organizat un muzeu modern, al cărui proiect expozițional permanent urmează să restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei și vieții de zi cu zi în București. Casa Cesianu găzduiește deja o expoziție”, a spus Oprescu.
Cetățeanul TV