Scandal în Parlamentul European. Avertismentul dur al lui Verhofstadt pentru Dăncilă și Tăriceanu

scandal în Parlamentul European

Un mare scandal în Parlamentul European a izbucnit marți după amiază, când premierul Viorica Dăncilă a prezentat prioritățile României pentru președinția Consiliului UE.

Preşedintele grupului ALDE în PE, Guy Verhofstadt, a declarat în plenul de la Strasbourg că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, implicit ALDE România, dacă nu îşi schimbă abordarea pe amnistie.

„Ţara dvs preia preşedinţia într-un moment critic. Am făcut o listă – transportul, reforma bancară, CFM, unde avem nevoie de un acord şi articolul care se îndreaptă împotriva Guvernului polonez şi cel lansat împotriva lui Orban. Sper ca dvs şi preşedinţia dvs aveţi foarte multe de făcut şi sper să nu apară un articol 7 şi în cazul României, nu sunteţi departe de acest moment. Am fost ultima dată împreună cu câţiva colegi la Bucureşti, ne-am întâlnit cu dl Dragnea şi a apărat aceste dosare şi a spus că statul de drept e o chestiune de subsidiaritate. Nu se pune problema subsidiarităţii. În aceeaşi zi i-am spus dlui Tăriceanu şi mi-a transmis că majoritatea parlamentară va modifica legile şi vor respecta propunerile de la Veneţia. Mai mult propunerile vor fi trimise Comisiei de la Veneţia pentru a remedia Codul Penal, codul de procedură penală şi legea ong-urilor. Vreau să vă spun că de când ne-am întâlnit niciuna dintre promisiunile dvs nu a fost respectată”, a declarat Guy Verhofstadt.

Scandal în Parlamentul European. Verhofstadt: „familia mea europeană nu va merge cu dvs”

Preşedintele ALDE ameninţă şi legat de abordarea privind amnistia, spunând că dacă la Bucureşti coaliţia nu îşi schimbă opinia, „familia mea europeană nu va merge cu dvs”.

„Ţara dvs merge pe calea lui Orban şi Kaczynski. Citesc în presă că aveţi în vedere o lege a amnistiei. Dacă se confirmă atunci familia mea europeană nu va merge cu dvs. E o critică la adresa unei practici la adresa unei majorităţi politice a ţării dvs şi cred că am dreptul ca cetăţean de onoare în România, unde am apărat interesele României în Tratatul de la Nisa şi erau idei să scadă drepturile de vot Europei de Est şi am reuşit să obţinem pentru România aceleaşi drepturi de vot. Faceţi curăţenie fără compromisuri cu forţele trecutului”, a mai spus el.

Scandal în Parlamentul European. Dan Nica atacă USR

În acest scandal în Parlamentul European a intervenit liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica. El a afirmat că liderul ALDE, Guy Verhofstadt, a criticat coaliţia de guvernare din România pentru că ”are o mică înţelegere cu un partiduleţ din România care nu face pragul electoral”, referindu-se la USR.

”Vă rog, ca să nu fiţi induşi în eroare sau să nu vă aflaţi într-o confuzie, pentru că unele dintre discursurile unor colegi din Parlamentul Europeannu au avut legătură nici cu programul de activităţi şi nici cu preşedinţia Ronmâniei. Au legătură doar cu debutul prematur al unei campanii electorale. Să nu fiţi supăraţi nici pe dl. Verhofstadt. Haideţi să-l înţelegem, are şi domnia sa o mică înţelegere cu un partiduleţ din România. Nu face pragul electoral şi acerastă stare de enervare trebuie să o puneţi şi pe seama acestei nerealizări”, a spus la Strasbourg Dan Nica.

Liderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat pentru Mediafax că USR are discuţii cu familia europeană ALDE.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.