Premieră absolută la TNB:”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, în regia lui Ion Caramitru

PremierăPremieră absolută pe 12 si 13 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului National „I.L. Caragiale” din București. TNB va pune în scenă spectacolul „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, de Iulian Margu și regizat de Ion Caramitru.

„Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este o piesă româneasca în două acte, satiră învaluită în ritmurile valsului, o surprinzatoare poveste a unei familii traversând deceniile și a unui pian de marcă, pe turnanta istoriei, transmite TNB într-un comunicat de presă.

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional, mărturiseşte că se afla în căutarea unui text provocator cum este acesta: „Eu am fost mâna a doua care a atins textul, la second-hand cum s-ar zice, prima dată aflându-se în mâinile lui Horaţiu Mălăele, care ar fi montat-o probabil la Râmnicu-Vâlcea. Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puţin aşa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină a poveştii. Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul de derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică care sparge tiparele timpului şi spaţiului”.

La rândul său, Iulian Margu a declarat: „Piesa este o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat . Premiera aceasta este o mare mândrie a mea. Suprema consacrare a unui dramaturg, cum spunea Tudor Popescu, este să fie jucat de Teatrul Naţional, alături de clasicii universali”.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Dorin Andone, Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Eduard Adam, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Ioan Andrei Ionescu, precum şi copiii Emma şi Theodora Calotă. Un rol important în acest spectacol îl are şi actriţa Florina Cercel.

Spectacolul se va juca în avanpremieră sâmbătă şi duminică, 6 și 7 decembrie de la ora 19.30.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.