La Circul Globus a avut loc duminică seara ultimul spectacol cu animale, după decizia CGMB

La Circul Globus din Capitală a avut loc duminică seara ultimul spectacol cu animale, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis ca dresura să fie interzisă la circ.

Spectacolul de duminică a fost ultimul de la Circul Globus la care au participat animale, după decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), acesta fiind stabilit anterior hotărârii. Biletele au costat între 25 şi 60 de lei, iar la eveniment au participat 1.800 de persoane.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis pe 30 ianuarie să elimine din spectacolele de la Circul Globus dresura de animale, din cauza relelor tratamente aplicate acestora în perioada în care sunt dresate. Consilierii generali ai Capitalei au adoptat în unanimitate modificarea regulamentului, astfel încât în atribuţiile Circului Globus vor intra „realizarea şi prezentarea de producţii/coproducţii artistice constând în spectacole de circ şi festivaluri, filme, prezentate publicului în Bucureşti, în ţară şi în străinătate, în scopul promovării actului de cultură şi al educării publicului spectator, urmărind continuarea tradiţiei artei de circ, valorificarea optimă a potenţialului artistic existent, stimularea inovaţiei şi a creativităţii, promovarea pe plan naţional şi internaţional a valorilor artistice autohtone şi universale din domeniul artelor spectacolului”.

Din noul regulament au fost eliminate „dresura” şi „turul menajeriilor”, iar din activitatea departamentului de relaţii internaţionale a fost exclusă atribuţia de a întocmi documentele pentru formalităţile vamale în cazul animalelor artiştilor străini care apar în spectacolele instituţiei.

Decizia a fost luată ca urmare a unui incendiu care a avut loc pe 12 ianuarie la unul dintre adăposturile deținute de Circul Globus, în care au murit 11 animale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.