Ionuț Negoiță, fratele primarului Sectorului 3, vrea să vândă Dinamo cu patru milioane de euro

probleme la Dinamo

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, fratele primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat luni seara că intenționează să vândă clubul de fotbal cu patru milioane de euro.

„Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. 100% aceasta e decizia mea, chiar dacă în trecut am mai cochetat cu ideea însă am revenit. Prețul e unul modic, doar ca să luăm licența am dat câteva milioane. Am decis cu sufletul când am venit, pentru că nu era altă soluție. Mai am să îi dau domnului Badea două milioane de euro și eu vreau încă două. Vreau să îi ofer celui care vine posibilitatea de a face performanța. Eu doar în Săftica am investit un milion de euro. Cumperi un club care are Săftica, care are autocar și zeci de mașini. Probabil doar partea materială valorează spre patru milioane”, a spus Ionuț Negoiță într-o intervenție telefonică la Digi Sport.

„Într-adevăr, am înțeles că greșeala mea e că am preluat un club cu datorii foarte mari. După aproape cinci ani petrecuți la Dinamo, cu bune și rele, nu consider că sunt înfrânt. Nu am câștigat campionatul, nu am făcut mari minuni, dar Dinamo trăiește. Nu mai pot ține toată povara asta pe umeri, eu am vrut să salvez Dinamo. Negoiță nu a însemnat niciodată Dinamo și nici Dinamo, Negoiță. Nu am vrut să fiu niciodată asimilat cu Dinamo. Cluburile ar trebui să aparțină mai multor persoane. Eu voi rămâne alături de Dinamo cu sufletul. Dacă pot face și altceva să susțin clubul, cu mare drag. Cine vine trebuie să preia cârma lui Dinamo”, a adăugat omul de afaceri.

Ionuț Negoiță a adăugat că nu va vinde jucătorii din lot în grup, dar a admis că există discuții cu alte cluburi pentru transferul jucătorilor Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu. De altfel, în urmă cu câteva zile, Negoiță a ajuns la un acord pentru cedarea fotbalistului Valentin Costache la CFR Cluj, parafarea transferului urmând să aibă loc în pauza competițională din iarnă.Omul de afaceri Ionuț Negoiță a devenit acționar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deținut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiță a devenit acționar majoritar cu 90% în luna martie a anului 2013 după ce a achiziționat și procentele deținute de Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.