FC Voluntari, echipa susținută de primarul Florentin Pandele, s-a calificat în finala Cupei României

FC Voluntari, echipa susținută de primarul din Voluntari, Florentin Pandele, soțul primarului general Gabriela Firea, s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal.

Joi seara, FC Voluntari a terminat la egalitate, 0-0, cu CS Universitatea Craiova, la Chiajna, în manșa a doua a semifinalelor competiției.

Ilfovenii au reușit cea mai mare performanță din istoria clubului grație victoriei cu 1-0 din tur, de la Drobeta-Turnu Severin. În meciul de la Chiajna, Universitatea a dominat teritorial jocul, dar și-a creat puține ocazii de gol, cea mai mare fiind reușită de tânărul Andrei Burlacu (17), mingea lovind de două ori bara la șutul său, relatează Agerpres.

În ultimul act, FC Voluntari o va întâlni pe Astra Giurgiu, care a trecut de ACS Poli Timișoara cu 4-1 și 3-0, în cealaltă semifinală. Finala se va juca pe 27 mai, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.

FC Voluntari — CS Universitatea Craiova 0-0, stadion ”Concordia” — Chiajna

Arbitru: Marius Avram (București); arbitri asistenți: Mircea Orbuleț (București), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Florin Hîncu (Brașov) — CCA, Adrian Mihalcea (București) — LPF

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.