Cinci zile de jazz şi muzică clasică la Braşov

Filarnonica-sala-Patria
Concertele de muzică clasică vor avea loc în sala Patria

Locuitorii din Brașov și turiștii care vor tranzita orașul vor avea parte de un adevărat maraton de cinci zile de jazz și muzică clasică, spectacole ce se vor întinde pe parcursul a cinci zile.

Din acest weekend  începe cea de a zecea ediţie a Festivalului Cetatea Muzicală a Braşovului sub conducerea profesorului şi violonistului Sherban Lupu, directorul artistic al festivalului.  În cele 5 zile de spectacole, 16-20 august, 13 artişti vor încânta publicul cu lucrări clasice, dar şi cu jazz, la Sala Patria şi Opera Braşov, iar în data de 19 august va fi aniversată ziua compozitorului George Enescu, cu un concert care va conţine şi lucrări compuse de acesta, informează Adevărul.

Toate concertele de muzică clasică vor avea loc la sala Patria, iar seara de jazz, din data de 18 august, se va desfăşura la sala Operei Braşov, iar intrarea va fi liberă.

Pentru al doilea an consecutiv, Municipalitatea sprijină financiar acest eveniment cultural. Anul acesta suma alocată este de 37.240 de lei.  De la prima ediţie a acestui festival, în anul 2003, au avut loc peste 60 de spectacole, în cadrul cărora au evoluat peste 150 de artişti din toată lumea (Europa, America de Nord, Asia, Israel), iar locaţiile propuse de-a lungul timpului au fost reprezentative pentru Brașov: Reduta, Bastionul Ţesătorilor, Opera, Patria şi Biserica Catolică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.