Academia Rapid, echipa Primăriei Sectorului 1, a cumpărat palmaresul și își schimbă numele

0
116
Academia Rapid

Academia Rapid, echipa susținută de Primăria Sectorului 1, se va numi din noul sezon „FC Rapid” după ce a cumpărat luni la licitaţie cu 406.800 de euro plus TVA mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment.

„FC R Bucureşti SA a fost singurul participant la licitaţia de azi, administratorul Adrian Olariu a fost prezent. Şi a cumpărat cu 406.800 de euro plus TVA toate mărcile şi trofeele pe care le deţinea FC Rapid SA. Câştigătorul licitaţiei a achitat deja 10% din sumă, restul de bani urmând să fie viraţi ulterior. Eu am spus de la început că 400.000 de euro e preţul corect pentru că ăsta fusese stabilit de evaluator. Până la urmă haina de pe tine nu e cât crezi tu că face, ci cât iei pe ea. Iar faptul că am avut un singur ofertant la licitaţie arată că ăsta este interesul pentru fotbalul românesc în momentul de faţă. Probabil dacă licitaţia era acum 10-15 ani, brandul şi trofeele se vindeau cu peste 5 milioane de euro, dar acum ăsta e preţul”, a declarat pentru Agerpres lichidatorul judiciar al SC FC Rapid SA, Mihai Florea.

„Din momentul achiziţiei, adică de azi, Academia Rapid, prin societatea care o administrează SC FC R Bucureşti SA, are toate drepturile privind marca, brandul, culorile şi sigla clubului FC Rapid. Academia Rapid este din acest moment FC Rapid, fostul şi noul FC Rapid în acelaşi timp. Legat de palmares, acesta a aparţinut FC Rapid SA. Oricum, trebuie să se ştie că acesta nu ţi-l poate da nimeni. Nu există nicio instituţie, nici FIFA, UEFA sau FRF nu poate emite o hârtie oficială prin care să spună că palmaresul e al unuia sau altuia. Palmaresul e ce ai făcut tu în viaţă, cu ce te lauzi, atât. Eu le-am urat celor care sunt acum FC Rapid mult succes şi să câştige cât mai repede Liga Campionilor”, a precizat Mihai Florea.

El a adăugat că banii pentru achiziţionarea mărcii nu sunt bani publici. „Ştiu, toată lumea spune că Academia e susţinută de Primăria Sectorului 1, dar nu e aşa. Nu au dat niciun ban echipei. Şi nici banii ăştia, 400.000 de euro, nu sunt bani publici. Am extrasul de cont, pot să demonstrez asta. Niciun euro nu vine de la Primărie, că nu are cum. Primarul am înţeles că nu are nici măcar majoritatea în Consiliul Local, aşa că nu poate investi într-o societate privată. Poate în viitor să îi ajute cu baza sportivă de la Pro Rapid”, a mai spus Florea.

Academia Rapid a câştigat ediţia 2017-2018 a Ligii a IV-a, pe Bucureşti, şi va disputa barajul pentru promovarea în Liga a III-a cu AFC Singureni, câştigătoarea Ligii a IV-a din Judeţul Giurgiu, pe 16 şi 23 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ


*