Strategia de dezvoltare teritorială a României, în consultare publică până pe 31 martie

Strategia de dezvoltare teritorialăMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) invită persoanele interesate să participe la procesul de consultare publică vizând Strategia de dezvoltare teritorială a Romaniei prin transmiterea de propuneri și observații până pe 31 martie 2015.

Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul programatic pe termen lung prin care este conturată viziunea de dezvoltare a teritoriului național pentru anul 2035 și sunt stabilite obiective de dezvoltare, măsuri, acțiuni și proiecte concrete la nivel teritorial.

SDTR este un rezultat cheie al proiectului”Dezvoltarea de instrumente și modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”, al cărui scop a fost acela de a îmbunătăți procesul de planificare teritorială la nivel național, prin realizarea de studii sectoriale, dezvoltarea cadrului de planificare, stabilirea unor mecanisme noi de planificare, monitorizare și implementare. Proiectul, cu un buget de 3.140.847,08 lei, a fost confinantat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Asistentă Tehnică 2007- 2013.

După finalizarea procesului de consultare, documentul tehnic va fi sintetizat, urmând ca pe bază acestuia să fie elaborat proiectul de lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României.

Puteţi consulta aici documentele aferente Strategiei de dezvoltare teritorială a României.

Propunerile de modificare ale strategiei vor fi completate în cadrul Tabelului pentru centralizarea propunerilor de îmbunătățire a Strategiei de dezvoltare teritorială a României. Fișele de propuneri de proiecte pot fi transmise la adresele de email mihai.tomescu@mdrap.ro și delia.popa@mdrap.ro și cu adresa semnată de către reprezentantul instituției la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din Str. Apolodor nr. 17, Latura Nord, București, Sector 1, 050741. Menționați pe plic „În atenția Direcției Generale Dezvoltare Regională și Infrastructură”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.