Proiectul care limita înmatriculările auto în Bulgaria a fost respins

ProiectulProiectul de lege care urmărea încetarea fenomenului înmatriculărilor de mașini în Bulgaria a fost depus de un grup de zece parlamentari PSD (senatori și deputați), în luna martie. Proiectul prevedea ca autovehiculele și remorcile înmatriculate peste Dunăre de persoane care au domiciliul în România să poată circula pe drumurile patriei maximum 90 de zile de la introducerea lor în țară.

„Nu este posibil să înmatriculezi maşina în Bulgaria ca să nu plăteşti taxe şi impozite în România. Apoi nu este admisibil să ai diferite accidente şi asigurarea ta din Bulgaria să despăgubească victima cu cât vor şi când vor cei de la respectiva firmă de asigurări. Sunt cetăţeni români care nici acum nu şi-au primit banii de la firmele de asigurări din Bulgaria. Mai mult, este foarte greu de găsit o maşină înmatriculată în Bulgaria care te loveşte şi fuge de la locul accidentului. În ţările europene, în Germania, de exemplu, perioada maximă în care poţi să circuli cu o maşină înmatriculată în altă ţară este de şase luni”, declara deputatul Ioan Munteanu.

În ședința din 11 iunie Senatul a respins proiectul de lege pe motiv că nu se poate stabili clar când a intrat acea mașină în țară, iar astfel, cele 90 de zile nu puteau fi calculate. Proiectul mai prevedea și sancțiuni cuprinse între 560 și 1.420 de lei, iar în funcție de gravitatea contravenției, puteau fi reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.