Primăria sectorului 1 revine în sediul din Banu Manta

Marea Unire

Primăria Sectorului 1Primăria sectorului 1 își va desfășura activitatea, din 27 aprilie, la sediul din bulevardul Banu Manta. De luni până vinerea viitoare, serviciile de relații cu publicul și altele din subordinea Primăriei — Serviciul Urbanism, Serviciul Reabilitare Termică, Serviciul Fond Imobiliar, Serviciul Publicitate etc — vor funcționa în paralel atât în sediul din șoseaua București-Ploiești, cât și în cel din bd. Banu Manta.

De asemenea, de luni până vinerea viitoare, casieria Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale din incinta Primăriei sectorului 1 va funcționa atât la adresa din șoseaua București-Ploiești, cât și la sediul din Banu Manta, după următorul program: luni, marți, miercuri și vineri între orele 8,30 — 16,30 și joi în intervalul 8,30 — 18,30.

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, declara pe 2 octombrie 2014 că lucrările la sediul din bd. Banu Manta au costat peste 20 de milioane de lei.

„Toate utilitățile din interior au trebuit să fie demontate. (…) Lucrările au început în 2007, au fost întrerupte în 2011, nejustificat, după părerea mea, de Ministerul Dezvoltării, ce a avut această lucrare în coordonare și refuncționalizarea a trebuit să o preluăm noi pe bugetul nostru, însă, cum a fost contestată licitația, doi ani a trebuit să așteptăm o soluție”, spunea la acea vreme edilul sectorului 1.

primăria Sectorului 1 a funcționat temporar într-un sediu de pe șoseaua București – Ploiești. Sediul din Banu Manta se regăsește pe lista imobilelor cu valoare de patrimoniu. Clădirea din Banu Manta nr. 9 a fost construită între 1927 și 1929 și are o suprafață totală de peste șapte mii de metri pătrați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.