Pasajul din zona centurii Bucureşti-Domneşti va fi finalizat în 2017

Pasajul Domnești

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a început procedurile de licitaţie privind construcţia unui pasaj suprateran între centura Bucureşti şi localitatea Domneşti, şoseaua cu o lungime de 260 metri urmând să fie finalizată în 2017, în baza unui contract estimat la 185,3 milioane lei, fără TVA.

Pasajul Bucuresti-Domnesti“Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni, din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor”, arată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, într-un comunicat.

Lucrările de construcţie ar urma să înceapă astfel cel mai devreme în acest an şi să fie finalizate în 2017.

“Întrucât în zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi al populaţiei din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureştiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domneşti va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat”, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.