Consultantul politic Cozmin Guşă crede că Dragnea construieşte un guvern al propriilor interese

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, ca membrii partidului cercetati penal vor putea face parte din noul cabinet, mentionand ca PSD a decis sa-si faca Guvernul „şi nu alte institutii”.

În acest context, contactat marți de redacția de știri PSnews.ro, consultantul politic Cozmin Gușă a precizat că prin această declarație care a agitat opinia publică, Liviu Dragnea ”a dat cărțile pe față”.

”A dat cărțile pe față, în sfârșit. Liviu Dragnea a tot susținut, și în campania electorală din 2016 și după aceea, că de fapt el și unii dintre colegii lui au venit la guvernare pentru a a duce prosperitate românilor, să rezolve problemele pensiilor, să facă parteneriate în numele României ș.a.m.d. Eu am spus încă de atunci că adevăratul scop al câștigării guvernării a fost legat de implementarea unor legi care să dea posibilitatea inclusiv lui liviu Dragnea dar și altor colegi de-ai săi din ALDE și PSD, să scape de anumite condamnări, să nu mai aibă încadrări ale faptelor guvernamentale care să vină în zona penalului. Practic, această reprezentare a unor oameni cu probleme penale, o pune în acord cu adevărul din mintea lor, pentru că ei asta au dorit. Au dorit să poată să guverneze având fapte penale. Mai mult și mai periculos este faptul că ei au dorit să poată să subjuge justiția pentru ca faptele penale pe care le vor săvârși de acum înainte să nu mai poată fi inculpate”, a declarat Cozmin Gușă pentru PSNEWS.RO.

Mai mult, analistul politic a adăugat că actualei majorități PSD-ALDE ”nu îi pasă prea mult de jocul european, decât în măsura în care poate să vină ca un fel de sprijin financiar”.

”Partenerii europeni ne vor primi exact așa cum suntem: o țară foarte greu abordabilă, cu lideri nepredictibili, ciudați și în orice caz non-euroconformă, cu siguranță, Actualei majorități nu îi pasă prea mult de jocul european, decât în măsura în care poate să vină ca un fel de sprijin financiar. Având în vedere că modelul extern de acțiune a lui Liviu Dragnea este Viktor Orban, și ținând cont de faptul că Viktor Orban a râs în nas de mai multe ori în ultimii ani autorităților europene, Dragnea speră să meargă pe modelul lui, și cu o țară non-euroconformă, așa cum este și Ungaria, să nu aibă probleme în continuare”, a continuat analistul politic.

Nu în ultimul rând, patronul de la Realitatea TV a ținut să precizeze că în PSD, bătălia pentru funcții este foarte mare și se dă între două tabere:

”Bătălia pentru funcții în PSD este una foarte mare acum. Între, pe de o parte, cei care sunt fideli lui Dragnea, din Comitetul Executiv, dar nu au avut rezulatte prea bune la alegeri, deci nu ar merita funcții în Guvern dar prin fidelitatea față de Dragnea ei doresc să obțină asta, și pe de altă parte, cei care au avut rezultate foarte bune la alegeri, dar nu sunt neapărat în relații bune cu Liviu Dragnea. Din jocul acesta, nu știm cine va ajunge, dar trebuie să vă dați seama că un motiv principal al acestei decizii cu penalii, este legat de scandalul TelDrum. Sunt foarte mulți lideri PSD, care sunt conducători de horă Dragnea și fiind vizați de acel dosar, își iau toate măsurile ca să fie chiar ei pe anumite manete guvernamentale și pentru ca să poată controla treburile”, a conchis Gușă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.