Bucureşti: Examenul trichineloscopic pentru carnea de porc se face la sediul DSVSA şi în Piaţa Progresul

Examenul trichineloscopicConsumatorii de carne din București care au cumpărat porc pot face examenul trichineloscopic al produselor achizitionate la sediul Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Sigurnaţa Alimentelor (DSVSA), București din strada Ilioara din Sectorul 3 și în Piața Progresul.

Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), consumatorii care vor merge cu carnea la probele pentru trichină, la sediul Direcție Sanitar Veterinare din București vor plăti 53,32 lei pentru o analiză, în timp ce în punctul de lucru din Piața Progresul costul testului este de 11,16 lei.

Programul de lucru al labiratorului din strada Ilioara este între orele 8.30 – 15.30, de luni, până vineri, iar al punctelor din Piaţa Progresul şi DSVSA Bucureşti este luni – vineri, între orele 9.00-18.30, iar sâmbăta şi duminica, între orele 9.00-16.00.

Examenul trichineloscopic se execută pe probe de carne, recoltate de la animalul sacrificat. La probe trebuie aduse următoarele părți ale porcului: pilierii diafragmatici, musculatura intercostală, musculatura de la baza limbii.

Medicii veterinari atrag atenţia că pot fi sesizate abateri de la normele în vigoare, înregistrate pe teritoriul Municipiului Bucureşti, la numărul de telefon 021 348 05 65 sau CallCenter ANSVSA, apel gratuit, număr de telefon 0800 826 787.

Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei este obligatorie, iar cei care vând carne şi preparate neverificate, care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa celor care o consumă, vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 2.000 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.