Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru nu mai candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European, a anunțat el sâmbătă după amiază pe contul său de Facebook.
„În urma unei evaluări personale şi a discuţiilor cu familia mea, care a plătit cel mai mare preţ pentru aceşti ani de plecări continue, am ajuns la concluzia că este momentul să anunţ retragerea candidaturii mele pentru un nou mandat în Parlamentul European”, afirmă Boştinaru.
El subliniază că cei 12 ani cât a activat ca europarlamentar i-au dat posibilitatea să servească „cu onestitate şi pasiune interesele europene ale ţării” şi să constate că românii pot face performanţă într-un mediu concurenţial, precum cel din Parlamentul European.
„Cred cu sinceritate că am realizat lucruri care vor dăinui, iar pentru asta trebuie să mulţumesc PSD-ului şi PSD-iştilor pentru şansa oferită! Mai presus de orice însă, le mulţumesc tuturor românilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să-i reprezint!”, conchide Boştinaru.
Victor Boștinaru nu mai candidează, Carmen Avram da
Lista PSD pentru europarlamentare va fi deschisă de Rovana Plumb, secondată de Carmen Avram, jurnalista Antenei 3, susţin surse din PSD pentru Adevărul, care mai scrie că Maria Grapini, susţinută de Dan Voiculescu, şi Claudiu Manda, soţul Liei Olguţa Vasilescu, au prins locuri sigure. Un loc semi-eligibil va ocupa Cătălina Ştefănescu, pe care Dragnea a propulsat-o în Parlament în 2012. Şi Victor Negrescu va ajunge la Bruxelles.
Pe lista PSD pentru Bruxelles, hotărâtă de Liviu Dragnea, se regăsesc actuali eurodeputaţi, lideri din teritoriu cu influenţă, dar şi vedete TV, după modelul patentat de PNL cu Rareş Bogdan. Lista pentru alegerile europarlamentare va definitivată luni de CEx-ul partidului, controlat total de liderul PSD. Ministrul Fondurilor europene, Rovana Plumb, apropiată de Dragnea şi de Viorica Dăncilă, va fi cap de listă, scrie Adevărul.
Din actuala garnitură de eurodeputaţi PSD, îşi vor păstra fotoliile la Bruxelles Dan Nica şi Ioan Mircea Pașcu.
Cum ar putea arăta lista PSD pentru europarlamentare: Rovana Plumb, Carmen Avram, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Maria Grapini, Victor Negrescu, Natalia Intotero, Bianca Gavriliţă, Cătălina Ştefănescu, Emilian Pavel, Victor Boştinaru, Maria Zoană, Claudia Ţapardel.
Cetățeanul TV