Cîțu: Eugen Teodorovici și Liviu Dragnea, trădătorii neamului

trădătorii neamului Liviu Dragnea candidează la președinție 10% din cele 200 ședințe de plen noul complet de judecată sondaj IMAS amnistie şi graţiere Trei parlamentari au demisionat din PSD ziua de naștere a lui Liviu Dragnea

Senatorul PNL Florin Cîțu spune că actualul ministru de Finanțe și șeful său de partid trădează la pachet România, UE și SUA în favoarea Rusiei lui Putin. Cîțu: Eugen Teodorovici și Liviu Dragnea, trădătorii neamului.

Într-o postare pe contul său de Faceook, Cîțu susține că Teodorovici a pus la cale, cu știința lui Dragnea, un plan care îi permite Rusiei să fenteze sancțiunile impuse contra ei de UE și SUA.

BII – o bancă înființată de comuniști egal un cal troian al Putin. Cîțu: Eugen Teodorovici și Liviu Dragnea, trădătorii neamului.

”Îl acuz pe Eugen Teodorovici de trădarea intereselor României și ale aliaților strategici. Acest om, care atenție este minstrul de finanțe al României și în acest moment conduce ședințele ECOFIN, a gândit și planuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sancțiunilor UE și SUA dar își continuă expansiunea mascată economică în vederea susținerii financiare a unui posibil conflict cu lumea liberă. Împreună cu șeful lui de partid, Liviu Dragnea, Teodorovici a organizat cu Putin și Viktor Orban o rețea care trădează în mod evident interesele României și parteneriatele din care România face parte.

Este Eugen Teodorovici spion rus?

Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se întâlnea cu Președintele Băncii Internaționale de Investiții (BII). Bancă cu sediul la Moscova, controlată de Putin. România a rămas acționar al acestei bănci înființate de comuniști iar în 2018 a majorat participația cu 4 milioane de euro. La o zi, guvernul a executat IMEDIAT ordinul rușilor, după întâlnirea lui Teodorovici cu Președintele BII, guvernul României aprobă Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică. Prin această hotărâre, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții: <<Art. 1. Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții este ministrul finanțelor publice, …>>.Nu este tot. Acum o să vă prezint dovada că Eugen Teodorovici i-a mințit pe români și din punctul meu de vedere a trădat interesele României, ale UE și ale SUA în relația cu Rusia. În timpul întâlnirii din 14 noiembrie s-a discutat și despre mutarea sediului BII la Budapesta. Decizie susținută de Dragnea. Dar s-a mai discutat ceva. Agenda întâlnirii Conducerii BII din decembrie 2018. Întâlnirea a avut loc între 3 și 4 decembrie în statiunea de lux Varadero din…. CUBA! Sunt sigur ca acum ați înțeles. Eugen Teodorovici a mers în Cuba pentru a fi prezent la această întâlnire. Escala la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la ruși? I s-a spus ce să voteze și cum?

Eugen Teodorovici i-a mințit pe români

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul că a participat la această întâlnire? Cum de la câteva zile după ce a venit în țară a dat OUG 114 care a distrus întreaga economie și de care au profitat doar rușii? Acum aveți scenariul complet, diabolic și dăunator pentru România și UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vândut țara rușilor. Și mare atenție. Această bancă va fi principalul partener și finanțator al FSDI, așa cum a promis Teodorovici la întâlnirea de la Varadero”, este tabloul complet al acuzațiilor aduse de Flori Cîțu ministrului nostru de Finanțe și celui de-al treilea om în statul român.

Senatorul liberal nu s-a mulțumit cu postarea pe Facebook ci a anunțat că va trimite întreaga documentație pe care o are la dispoziție pe această temă ”membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentanței CE și ambasadei SUA”.

Reamintim în context că Florin Cîțu a mai afirmat și anterior postării pe Facebook că trio-ul Vadimir Putin, Liviu Dragnea și Viktor Orban ”avea nevoie de un vehicul financiar prin care să finanțeze achiziționare de active, resurse în țări cu importanță strategica din UE, un vehicul prin care să intre bani rusești și să iasă bani <<curați>>. ”Este BII calul Troian al lui Putin în inima UE? Da, în opinia mea”, este concluzia trasă de senatorul Florin Cîțu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*