Senatorul penal Mutu, lăsat pe margine de PSD. Motivul: nu este bun pentru alegeri locale 2016

Gabriel Mutu
Gabriel Mutu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, are serioase probleme în declarațiile de avere

PSD--Udrea-vrea-sa-ajunga-guvernator-al-euroregiunii-Bucuresti-Ilfov---Tv-Ziare-comAcuzat de evaziune fiscală de către procurorii DNA, senatorul Gabriel Mutu vrea să ajungă primar al sectorului 6 al Capitalei. Acesta a început deja campania electorală, deși liderii PSD, partid din care face parte, i-au pus în vedere că are probleme de natură penală și că nu poate fi susținut.

Cu toate acestea, se pare că senatorul penal nu cedează. După ce a fost pus pe margine de către PSD, Mutu și-a luat titulatura de cruciat al pedalelor și face campanie pedalând pe bicicletă si spunându-le oamenilor că este bunăstare în țară,  că a crescut economia, deși mai multe de jumătate din locuitorii sectorului 6 abia își achită cheltuielile curente.

Senatorul penal, susținut de Poteraș, Mănescu și Vanghelie

Gabriel MutuGarantat PDL în 2008 și susținut de Cristian Poteraș, în 2010- Senatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD, anunţul fiind făcut la reuniunea Consiliului Municipal Bucureşti al social-democraţilor, de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie la acea vreme, care a precizat că parlamentarul va vota moţiunea de cenzură și a garantat pentru el. Ambii giranți ai lui și amici, Marian Vanghelie și Cristian Poteraș, sunt după gratii, fiind acuzați că au devalizat vistieriile primăriilor de sector.

Se pare că prietenia cu Rareş Mănescu şi faptul că, în sufletul său, a rămas tot PDL şi amic al lui Cristian Poteraş l-au împiedicat să se angreneze chiar și în campania de la prezidențiale a lui Victor Ponta în Sectorul 6.  Vicepreşedinte al PSD Sector 6 și având în grijă campania PSD pe sector, corturile PSD Sector 6 aratau deplorabil şi nu conţineau materiale de promovare a candidatului, neexistând niciun fel de coordonare şi nicio iniţiativă pentru acţiunile din teren.

Dacă luăm în calcul lipsa totală de implicare a lui Mutu (nume parcă predestinat) – acțiunile lui din campania de anul trecut arată indolenţa acestuia şi continuarea în secret a amiciţiei cu fostul edil Cristian Poteraş de la PDL, dar şi pe cea dezvoltată mai recent cu actualul primar al Sectorului 6, Rareş Mănescu.

De fapt, toţi trei au fost şi sunt parteneri în afaceri pe care continuă să le desfăşoare nestingheriţi în acest sector al Bucureştiului, profitând de faptul că Autoritatea Locală este condusă de Mănescu. Acesta din urmă a preluat ştafeta de la Poteraş şi este în prezent garantul continuităţii relaţiei de business în interesele acestui „trio”, spun apropiaţii politici.

Este de notorietate că în virtutea bunei relaţii pe care Gabriel Mutu o are cu edilul Rareş Mănescu, încă din timpul defunctei USL, pe când nu erau doar amici, ci şi într-o alianţă politică, Mutu a ajuns să deţină controlul asupra unor direcţii din Autoritatea Locală Sector 6, printre care şi A.D.P.D.U Sector 6.

Cu toate că USL nu mai există şi drumurile lor politice s-au despărţit, fiecare făcând, cel puţin în mod formal, parte din alte alianţe şi susţinând candidaţi diferiţi, au rămas la fel de buni prieteni, dându-şi mâna pentru a-şi proteja propriile interese, indiferent de conjunctură. Probabil că din acest motiv, lui Gabriel Mutu nu i-a păsat pe toată perioada campaniei că organizaţia de partid pe care o conduce este scindată în mai multe bisericuţe, asupra căreia nu are nicio autoritate.

Cine este senatorul PSD Gabriel Mutu, urmărit penal în dosarul în care procurorii DIICOT l-au reţinut pe Dragoş Nedelcu

Senatorul Gabriel Mutu (PSD) şi deputatul Mario Ernest Caloianu (UNPR) sunt urmăriţi penal în dosarul în care procurorii DIICOT l-au reţinut pe Dragoş Nedelcu, fost membru în CA al Realitatea Media, suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Dosarul vizează activitatea unui grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare a banilor proveniți din infracțiuni. În cazul lui Caloianu, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus extinderea urmăririi penale și pentru fals în declarații.

Anchetatorii precizează că deputatul, în declaraţia de avere depusă la 21 ianuarie 2014, a consemnat în mod nereal că are ca surse de venituri doar salariul de parlamentar, fără a menţiona că obţine venituri şi din administrarea a două firme (SC Eurobec Grup Construct SRL şi SC Euromarabian SRL).

Gabriel Mutu este urmărit penal și pentru folosirea cu rea credință a bunurilor societății şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Față de acesta există suspiciunea rezonabilă că a falsificat, prin atestarea ca reale a raporturilor comerciale, în facturile emise de societăţi comerciale de tip fantomă înscrisuri justificative, care au fost înregistrate în contabilitatea SC GM Activ Building Management SRL, şi în baza cărora s-au efectuat transferurile de bani din conturile SC GM Building Management SRL în conturile societăţilor menţionate”, mai precizează DIICOT.

Tot senatorul este acuzat că în perioada 2009-23.07.2013 a dispus transferul sumei totale de 1.064 692 lei din conturile SC GM Activ Building Management SRL, în conturile a cinci dintre societățile de tip fantomă administrate de membrii grupului infracţional organizat. Banii au fost dobândiți, în final, de senator, după ce suma a fost fracţionată şi transferată în conturile altor societăţi comerciale, de tip fantomă, administrate tot de membrii grupului infracţional organizat, fiind apoi retrasă în numerar, în scopul ascunderii originii infracţionale, susţin anchetatorii.

Între 2010 şi 2014, gruparea infracţională vizată ar fi spălat bani proveniţi din infracţiuni, prin folosirea unor societăţi comerciale de tip fantomă, care nu au declarat sediile secundare în care îşi desfăşoară activitatea, în scopul sustragerii de la efectuarea verificării financiare, fiscale sau vamale, precum și pentru sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.

 

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.