Sebastian Ghiţă rămâne sub control judiciar în dosarul mitei pentru primarul Ploieştiului, Iulian Băsescu

Sebastian Ghiță

Sebastian GhițăMogulul Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploiești pentru mituirea fostului primar Iulian Bădescu.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins joi ca nefondată contestația pe care parlamentarul a formulat-o împotriva deciziei instanței care, anterior, menținuse această măsură, respingând cererea lui Sebastian Ghiță de modificare a condițiilor controlului judiciar, în sensul de a i se permite să părăsească țara.

Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploiești într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani. În același dosar a fost deferit justiției fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă — CSU Asesoft Ploiești — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în valoare de 1,5 milioane de lei, care constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.

Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul „Promovarea sportului de performanță”, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.