RATB a suspendat de luni linia turistică Bucharest City Tour. Circulația se va relua la primăvară

Regia Autonomă de Transport București a  suspendat luni linia turistică Bucharest City Tour, informează RATB, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din perioada sezonului rece, improprii desfășurării transportului cu autobuze supraetajate, începând din data de 16.10.2017, linia turistică Bucharest City Tour va fi suspendată”, precizează reprezentanții regiei.

Linia turistică este asigurată (în perioada primavară – toamnă) de patru autobuze speciale, supraetajate, cu o capacitate de 77 de locuri, care circulă pe traseul Piața Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piața Unirii, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle, Șos. Kiseleff și Piața Presei.

Cele patru autobuze cu etaj sunt închiriate de la Primăria Constanța.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.