UPDATE Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Cristi Borcea s-a întors la pușcărie

Radu Mazăre a fost condamnat închisoare pentru Radu Mazăre

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat de ICCJ la nouă ani de închisoare, iar Cristi Borcea şi Nicuşor Constantinescu la câte cinci ani în dosarul retrocedării plajelor, decizia fiind definitivă.

Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018, el fiind la acel moment condamnat definitiv, din  2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor de jucători. Ca urmare a deciziei ICCJ, ar urma ca el să se întoarcă în închisoare. Pronunţarea în acest dosar  a fost amânată până acum de patru ori.

UPDATE Radu Mazăre a fost condamnat, Cristi Borcea s-a predat

Fostul acţionar al clubului Dinamo Cristi Borcea s-a predat vineri dimineaţă la IPJ Ilfov, pentru a fi încarcerat. El se întoarce după gratii la şapte luni după ce fusese pus în libertate. Conform procedurii, după întocmirea documentelor necesare, Borcea ar urma să stea o perioadă în carantină.

Radu Mazăre a fost condamnat în prima instanţă la patru ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar au mai fost judecaţi pe lângă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu  şi Cristi Borcea,  şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti şi foşti angajaţi ai Primăriei Constanţa.

Radu Mazăre a fost condamnat la patru ani în primă instanță

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în luna iulie 2017, condamnarea fostului primar al Constanţei Radu Mazăre la patru ani de închisoare cu suspendare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În acest dosar, omul de afaceri Cristian Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo, a fost achitat iniţial.

De altfel, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis achitarea în cazul a 26 de inculpaţi în acest dosar. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu au dispus despăgubiri civile în acest caz, deşi prejudiciul era de 114 milioane de euro, potrivit DNA.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA pe 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

*