Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost reținut pentru trafic de influență

Ionel Arsene

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, fost deputat PSD și apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost reţinut joi pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă, anunţă DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă”, transmite DNA.

Politicianul este acuzat că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 de euro „pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Banii remişi de martor într-un restaurant din Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. Lui Ionel Arsene i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar vineri va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.