Oradea, oraşul din România cu cele mai bune facilităţi medicale. La polul opus – Constanţa şi Vaslui

medici români în străinătate rectificare bugetară

Oradea este oraşul cu cele mai bune facilităţi medicale din România, cu 16 spitale de stat şi private şi peste 90 de cabinete private, în vreme ce la polul opus se situează Constanţa, Bacău şi Vaslui, relevă un studiu realizat de platforma de anunţuri imobiliare Storia.ro.

Cercetarea a analizat percepţia pe care românii o au asupra asupra facilităţilor medicale din România.

Alte oraşe avantajoase din punctul de vedere al facilităţilor medicale sunt Braşov, Timişoara, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti şi Cluj-Napoca. La polul opus, printre cele mai dezavantajoase oraşe din punctul de vedere al facilităţilor medicale se numără Giurgiu, Focşani, Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Vaslui.

Cartierul Dacia din oraşul Timişoara ocupă prima poziţie în clasamentul cartierelor cu cele mai bune facilităţi medicale din România. Topul continuă cu Ştefan cel Mare (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Zorilor (Cluj-Napoca), 7 Noiembrie (Târgu Mureş), Soarelui (Timişoara), Centrul Civic (Braşov) şi Cedonia (Sibiu). Cartierul Rogerius din oraşul Oradea ocupă poziţia a cincea. La coada clasamentului sunt cartierele Gai (Arad), Bereasca (Ploieşti), Ferneziu (Baia Mare) şi Gara (Slatina).

La nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.332 de români ca fiind regiunea cu cele mai bune facilităţi medicale, fiind urmată de Maramureş, Crişana şi Transilvania. Cel mai mic punctaj la capitolul percepţiei locuitorilor faţă de facilităţile medicale în oraşele şi cartierele lor a fost obţinut de Dobrogea, Moldova şi Muntenia.

Zona Bucureşti şi Ilfov se află la mijlocul clasamentului. În general, oraşele cu un număr mare de locuitori, cu un Produs Intern Brut ridicat şi o rată a şomajului scăzută au fost considerate şi oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale. La polul opus, cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor medicale au în medie sub 100.000 de locuitori şi o rată a şomajului ridicată.

Capitala ocupă locul al noulea în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale din România. În clasament, peste 29.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierul în care locuiesc. Pe primul loc se situează cartierul Ştefan cel Mare ca având cele mai bune facilităţi medicale, urmat de zonele Dorobanţi, Cotroceni şi Floreasca. Zonele Basarabia, Aviaţiei şi Titan urmează în top.

 

Ultimele poziţii sunt ocupate de Prelungirea Ghencea, Ferentari şi 23 August (Căţelu). Giuleşti, Baicului, Rahova sau Militari sunt, la fel, cartiere desemnate de bucureşteni ca fiind dezavantajoase din punct de vedere al facilităţilor medicale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.