Jurnalistul Laurenţiu Solomon a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l odihnească!

Laurenţiu Solomon
Sursa foto: EVZ

Jurnalistul Laurenţiu Solomon a trecut sâmbătă dimineaţă la cele veşnice, la numai 62 de ani, în urma unui infarct.

Ziarist cu state vechi, Laurenţiu Solomon a lucrat la primul număr al Evenimentului zilei, ziar pentru care a scris mulţi ani. A mai lucrat o vreme îndelungată pentru Gardianul, dar a fost implicat şi în numeroase alte proiecte.

Se ocupa în special de domeniul social – sindicate, dar şi de cel al transporturilor, unde avea numeroase relaţii. Timp de mai bine de două decenii a făcut naveta de la Ploieşti, unde locuia, la Bucureşti – cu trenul sau cu maşina. De câţiva ani, Laurenţiu Solomon se întorsese acasă, la Ploieşti, şi se pensionase anticipat, cu penalizare. De ceva vreme devenise bunic. Pe contul său de Facebook se prezenta: patron, director, funcţionar şi viitor pensionar.

Îmi amintesc că am fost cu el în numeroase deplasări prin ţară, dar ne-am dus împreună, în 1997, şi cu trenul tocmai până la Innsbruck, în Austria, la Conferinţa Europeană a Miniştrilor Transporturilor. În tren, am mâncat slană adusă de el de la Ploieşti, „asezonată” cu muştar. Acesta a fost un crâmpei din amintirile mele cu Laurenţiu Solomon. Dumnezeu să-l odihnească!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.