Întârzieri la CFR din cauza zăpezii. CITEŞTE când se va conforma România regulamentului european privind despăgubirea pasagerilor

Trenurile Zăpezii 2019 CFR Călători

întârzieriDin cauza zăpezii şi a viscolului, trenurile care circulă pe calea ferată din România înregistrau luni dimineaţă întârzieri chiar şi de ore întregi. Operatorul feroviar de stat CFR Călători a anunţat că trenurile circulă în condiții de iarnă, ca urmare a avertizărilor meteo de ninsoare, vânt și temperaturi scăzute, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele ore. Călătorii români nu au încă posibilitatea de a cere despăgubiri pentru întârzieri, din cauza faptului că România a cerut în două rânduri derogare de la Bruxelles pentru aplicarea unui regulament european în acest sens.

Potrivit CFR Călători, pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulația feroviară şi apariţia de întârzieri, se recomandă o serie de măsuri, precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă, suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri etc) și pregătirea suplimentară a garniturilor și verificarea acestora înainte de plecarea la drum.

„Întrucât există posibilitatea apariției de modificări/perturbări în circulația trenurilor, rugăm pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condițiile meteo și să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Numerele de telefon de la stațiile CFR, la care pasagerii pot cere informații, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice”, se menționează în comunicatul dat publicităţii de CFR Călători.

Operatorul feroviar precizează faptul că pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau călătoriilor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată aflat în vigoare.

CITEŞTE la ce trenuri putem cere încă de pe acum despăgubiri pentru întârzieri şi de când va deveni regula general valabilă

LĂSAȚI UN MESAJ

*