Firea, Ponta și Pleșoianu îl bagă pe Tăriceanu în turul II

sceptică în faţa derapajelor autocratice ale PSD-ALDE Liviu Dragnea prostește electoratul

În tot vacarmul legilor justiției, al confruntărilor din PSD sau „lupta cu statul paralel” persistă o temă, aparent secundară, dar care ar putea fi sursa tuturor zvârcolelilor din aceste vremuri și ale unora și ale celorlalți: Tăriceanu, președinte.

Deși asumată de Dragnea ca variantă fezabilă, posibilitatea ca Tăriceanu să ajungă la Cotroceni, dă frisoane tuturor. În primul rând, lui Dragnea, fiindcă rămâne și fără atac și fără contraatac. Ce-o să mai spui când Tăriceanu va spăla cu tine pe jos, dacă o comiți?! Pe Iohannis merge să-l ataci cu statul paralel, dar despre Tăriceanu ce să zici?! Apoi, acea parte din servicii care s-a aliniat după 2014 în spatele tău, te va abandona instantaneu și se va alinia la șeful cel mare, adică la Tăriceanu, deci rămâi și fără muniție și fără sprijin în parcursul tău politic.

De partea cealaltă, „iohaniștii”, adică ”statul paralel” cum ar spune Dragnea, sunt mai terorizați de posibilitatea ca Tăriceanu să ajungă președinte. Fiindcă ultima lor pavăză civilă și politică este fix ocupantul fotoliului de la Cotroceni, ei știind exact ce pârghii are un președinte și ce jocuri poate gestiona, fiind antrenați de pe vremea lui Traian Băsescu.

Or, cu Tăriceanu nu le va mai merge și se vor vedea nevoiți să răspundă cu: „Să trăiți!”. Deci, au trecut la fapte. Și joacă! Mută ba cu Firea, ba cu Ponta, crezând că Dragnea și Tăriceanu au bătut deja palma pentru prezidențiale. Ca o notă de observație, trebuie amintit că răzvrătirea Gabrielei Firea a început fix la CEX-ul în care Dragnea a declarat asumat că susținerea șefului ALDE este o posibilitate. Or, un Tăriceanu asumat de cel mai mare și bine definit bazin electoral din România devine o forță care îi sperie pe toți negustorii politico-economici ai tranziției. Și acoperiți și descoperiți.

Cât scoate la alegeri Tăriceanu

Așa că s-a trecut la operațiunea de dărâmare a proiectului. Ce nu știu ei este că fix mijloacele de îngropare ar putea deveni salvatoare. Pentru că l-au scos pe Ponta la înaintare, au activat-o pe Firea și cine știe ce alți pesediști, mizându-se pe o fărâmițare a bazinului electoral al PSD, astfel încât Dragnea să nu mai aibă ce susținere să-i ofere lui Tăriceanu. Și poate va funcționa, însă bătălia este pentru turul II. Așa cum în alți ani electorali se întâmpla pe dreapta, acum va fi pe stânga. Nu va conta cine candidează în prima rundă, ci cine se califică în a doua, urmând ca „finalistul” să beneficieze de întreg bazinul electoral al PSD.

Așa că, rămas fără o colaborare declarată cu Dragnea, pe fondul unei divizării a energiei pesedistoide, Tăriceanu și al său ALDE, ar putea face o figură frumoasă și să tindă spre un 20-25% în primul tur, rezultat care, fără un candidat unic dinspre PSD (vezi încălzirea lui Ponta, fronda Gabrielei Firea și speranțele anteniste ale lui Pleșoianu), i-ar putea trimite în finală. Unde în finală, întreg bazinul pesedist se va încolona în spatele liderului ALDE pentru a-l face câștigător, încheindu-se astfel proiectul USL.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.