Posibilă sentință în Dosarul Henri Coandă al lui Radu Mazăre

Radu Mazăre, capturat în Madagascar, Dosarul retrocedării plajelor Dosarul Henri Coandă
Radu Mazăre

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa joi sentinţa în Dosarul Henri Coandă, în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii în legătură cu construirea unor locuinţe sociale. Decizia instanţei nu va fi definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 7 iunie, a fost prezent doar fostul senator Alexandru Mazăre. Fratele său, Radu Mazăre, a plecat din România şi se află în Madagascar, în vreme ce celălalt inculpat din dosar, Avraham Morgenstern, a dispărut şi el din ţară, fiind prins în Argentina, de unde autorităţile române încearcă să-l extrădeze.

Reprezentantul DNA a solicitat atunci condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa la șapte ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi doi ani de închisoare pentru fals în declaraţii. Aceleaşi pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. De asemenea, DNA a cerut ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să fie condamnat la cinci ani de închisoare pentru dare de mită.

Procurorul de şedinţă a mai spus că în cazul lui Radu Mazăre se poate aplica un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a fugit din România şi se sustrage procesului penal, dar că se impune şi confiscarea sumei de 175.000 euro primită ca mită.

Cum a evoluat Dosarul Henri Coandă

Reprezentantul DNA a arătat că, în anul 2011, Consiliul Local Constanţa a lansat un program de construcţie a unor locuinţe sociale în cartierul „Henri Coandă”, însă Radu Mazăre a făcut demersuri pentru ca licitaţia să fie câştigată de firma Shapir Structures SRL, controlată de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Acesta şi Radu Mazăre ar fi purtat negocieri în cadrul a două întâlniri avute în anul 2011, una la locuinţa fostului primar din Constanţa şi alta în Bucureşti, la ultima participând şi omul de afaceri Elan Schwarzenberg, fostul soț al Mihaelei Rădulescu. Potrivit DNA, în schimbul acestor demersuri, Radu Mazăre a primit o mită de 175.000 de euro, tranzacţia fiind intermediată de Elan Schwarzenberg. Banii ar fi fost viraţi în conturi bancare deţinute de fraţii Mazăre în Israel, prin intermediul societăţii offshore Melici Management Inc, controlată de Schwarzenberg.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.