DNA susține că înregistrările România TV cu Kovesi nu sunt autentice. S-a făcut plângere penală

Prefectura Timiş

Înregistrările cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu sunt autentice, ci conţin ”o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conţinutul real al afirmaţiilor” făcute de Kovesi în diverse împrejurări, cum ar fi şedinţe publice ori şedinţe de lucru cu procurorii secţiilor operative, arată DNA.

Parchetul anticorupție a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspecţia Judiciară. De asemenea, DNA anunţă că a sesizat Inspecţia Judiciară, dar şi că s-a sesizat din oficiu pentru infracţiunea de „folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis luni privind înregistrările „ce redau presupuse afirmaţii atribuite procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kövesi”, că acestea nu sunt autentice, conţinând o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conţinutul real al afirmaţiilor enunţate de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în diverse împrejurări, cum ar fi şedinţe publice ori şedinţe de lucru cu procurorii secţiilor operative.

Înregistrare măsluită

DNA susţine că între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparţin procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi anumite expresii licenţioase pe care nu le-a folosit şi nu le foloseşte.

Direcţia Naţională Anticorupţie exemplifică prin fragmente „vădit nereale”: „Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să „decapaţi” instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”, „Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!”, „Eu după decizia Curţii Constituţionale mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuşi presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante”, „Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ şi Curtea a venit şi… aoleu, mânca-ţi-aş gura… Păţesc că (…) de la Constanţa…..”.

DNA spune că, în consecinţă, a sesizat procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a aprecia asupra necesităţii sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de inducere a în eroare a organelor judiciare. „Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că înregistrările care conţin un amestec de fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare riscă să conducă la acreditarea unei idei false şi anume că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcţioneze ancheta într-un anumit sens”, menţionează sursa citată.

De asemenea, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. „Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii”, motivează DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au sesizat şi Inspecţia Judiciară, „exprimându-şi convingerea că în cadrul Inspecţiei Judiciare se pot efectua verificări, având în vedere că respectiva compilaţie de înregistrări a fost confecţionată şi utilizată în scopul evident de a crea o percepţie falsă faţă de modul în care se desfăşoară activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în scopul de a slăbi capacitatea acesteia de a a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.