Curtea de Apel București anunță dacă a fost sau nu a fost Mazăre vinovat când a retrocedat plaje de 114 milioane de euro

Curtea de Apel Bucureşti, aşteptată să se pronunţe în cazul fostului primar Radu Mazăre, acuzat că a retrocedat ilegal mai multe plaje din Constanţa. Printre beneficiari s-a numărat și Cristian Borcea.

Judecătoarea Corina Dăescu Gherghişan de la Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să pronunţe, vineri, un verdict în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, este judecat alături de alţi 36 de inculpaţi în dosarul retrocedării plajelor din localitate, caz în care prejudiciul este estimat la 114 milioane de euro.

„După un proces dificil, maraton, cu expunere media şi încărcătură publică, mă fugăresc ziariştii la fiecare termen, îmi pare teribil de rău nu pentru mine, ci pentru 36 de oameni nevinovaţi. Cred cu tărie şi sper că această încărcătură publică nu va afecta soluţia. De zece ani eu şi toţi aceşti oameni suntem acuzaţi că am furat 115 milioane de euro. Sigur, am încercat să explic public, de doi ani nu mai fac acest lucru. În expertiza judiciară depusă să rezulte că evaluările lui Dima au fost mai mari… e un mare semn de întrebare. Dumneavoastră aţi binevoit şi aţi apelat la un expert, pentru că aveţi altă meserie. La fel şi eu. Ca să nu fim acuzaţi, am apelat atunci la evaluator şi noi. Au fost atunci şase, şapte evaluatori, numai domnul Dima a fost acuzat că a subevaluat”, a spus Mazăre la ultimul termen, din 7 aprilie, al procesului de la Curtea de Apel Bucureşti.

Borcea și Constantinescu

Cu cinci zile înainte, procurorii DNA ceruseră Curţii de Apel Bucureşti să dea pedepse maxime pentru Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Cristian Borcea în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje din judeţul Constanţa, în timp ce pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest caz se judecă de aproape nouă ani.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.