Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că OUG de creștere a salariilor din sănătate și ordine publică va fi adoptată astăzi, după ce sindicaliștii din sistemul sanitar au amenințat cu o grevă de proporțiile celei din educație.
CITEŞTE ŞI: Ciucă solicită încetarea de URGENŢĂ a grevei cadrelor didactice
„Toate categoriile profesionale din sănătate, apărare și siguranță națională sau ordine publică vor fi soluționate pe baza Legii 153. Am creat această premisă ca pe baza discuțiilor care au loc la Ministerul Muncii să finalizăm legea salarizării. Aprobăm această OUG prin care vom face în așa fel încât toate categoriile profesionale să beneficieze de închiderea prevederilor Legii 153”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în ședință de guvern.
Salariile de bază ale statisticienilor și registratorilor medicali, infirmierelor și brancardierilor, precum și ale altor categorii de personal din sistemul de sănătate vor fi aduse la grila din 2022 începând din această lună, potrivit unui proiect de ordonanță publicat de Ministerul Muncii, anunță Rador.
Buget nesemnificativ
Aceeași prevedere se va aplica și pentru personalul din domeniul asistenței sociale și pentru cel din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Măsura implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul în curs, ci va elimina dezechilibrele de natură salarială din sectorul sanitar și va permite acordarea unor salarii corespunzătoare pregătirii și vechimii în muncă, subliniază inițiatorii proiectului.
Acestă măsura vine în contextul în care membrii Federației Sanitas vor declanșa, începând de miercuri, o grevă japoneză în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială fără ca activitățile să fie întrerupte.
Cetățeanul TV