Țuțuianu: Dragnea, candidatul PSD la prezidențiale

Dragnea va fi candidatul PSD la prezidențiale pentru că nu va da nimănui altciova această putere, este de părere senatorul Adrian Ţuţuianu, membru al Pro România.

Proaspăt izgonitul din PSD spune că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, ar putea fi una dintre variantele Pro România, cu condiţia ca acesta să se desprindă de actuala majoritate parlamentară.

„De la PSD va candida, cu siguranţă, Liviu Dragnea. Pentru nimic în lume nu va ceda această candidatură altei persoane. Călin Popescu-Tăriceanu nu va fi niciodată candidatul PSD-ALDE şi lucrul ăsta se ştie foarte bine în interiorul PSD şi se pare că s-a discutat şi la ultimul Comitet Executiv”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

În schimb, Pro România îi va susţine Corina Creţu, Sorin Cîmpeanu, Gabriela Firea şi Călin Popescu-Tăriceanu, dar în anumite condiții

„Doamna Corina Creţu ar putea să fie un candidat foarte bun la preşedinţie, este o persoană cunoscută în Uniunea Europeană, un lider cu anvergură, cu experienţă foarte bună. Am putea să ne gândim la domnul Sorin Cîmpeanu. Este deputat, preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor. O a treia soluţie ar putea să fie doamna Gabriela Firea. Evident că dânsa este, astăzi, membru al PSD. Nu este dată afară tocmai pentru a-i pune tălpi la un eventual parcurs politic în altă parte. Rămâne ca dânsa să decidă dacă este interesată. Din declaraţiile publice pe care le avem până acum, a spus că este interesată să continue proiectele de la Bucureşti. Vă mai dau un exemplu. Domnul Tăriceanu ar putea să fie susţinut de o coaliţie mai largă, în care să facă parte ALDE, să facă parte Pro România, diverse asociaţii neguvernamentale, cu o singură condiţie – să se desprindă de actuala majoritate parlamentară şi să dea şansa unei construcţii politice noi, adecvate nevoilor României de astăzi”, a spus Adrian Ţuţuianu.

Potrivit lui, Victor Ponta poate fi un candidat foarte bun în 2024, când va avea în spate o forţă politică bine aşezată, cu rezultate şi în planul guvernării locale şi, speră, şi în planul guvernării centrale.

 

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. numai cine nu vrea nu vede că azi PSD are două aripi: PSDragnea și Pro România (asta-i dă temeinic la temelie celeilalte)
    se vede și din cele susținute de Țuțuianu
    așa că vot canci!, indiferent de variantă, fraților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.