Avocat: Fostul primar al Constanței Radu Mazăre se va întoarce în țară. Însă numai dacă va fi achitat

Radu Mazăre

Avocatul lui Radu Mazăre, Tiberius Bărbăcioru, a declarat luni că există posibilitatea ca fostul primar al municipiului Constanţa să se întoarcă în ţară, însă doar dacă va fi achitat de instanţă.

Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din sala de judecată, dacă există posibilitatea ca Radu Mazăre să revină în ţară, avocatul a răspuns: „Categoric că poate să existe această posibilitate. Poate şi este extrem de fezabil argumentul achitării. Dacă domnul Radu Mazăre va fi achitat, va exista extrem de mare posibilitatea ca dânsul să se întoarcă în ţară”.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie luni contestaţia formulată de Radu Mazăre împotriva deciziei prin care i-a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv. În acest context, avocatul lui Radu Mazăre a susţinut în faţa magistraţilor că încearcă să îşi explice care este rezonanţa demersurilor juridice demarate împotriva clientului său.

„În prezent are opt dosare. Iată de ce Radu Mazăre a putut interpreta faptul că organele judiciare au trecut o limită şi au ieşit din obiectivitate, trecând pe tărâmul subiectivismului juridic. Este o impresie resimţită de Radu Mazăre că este o acţiune concertată de a-l destabiliza juridic. De aici, Mazăre s-a gândit că e necesar să ceară protecţia juridică altui stat, că e Madagascar, Nigeria sau Elveţia”, a declarat Tiberius Bărbăcioru.

În replică, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei respingerea ca nefondată şi constatarea că, deşi lăudabilă susţinerea apărării, aceasta nu a adus niciun argument. „Conduita inculpatului este una de sfidare a ÎCCJ, dar şi a tuturor cetăţenilor care vin la organele de supraveghere şi la ÎCCJ. Prin atitudinea sa, Radu Mazăre se consideră mai presus de lege. El trimite un mesaj, o scrisoare prin care spune că se va prezenta atunci când va exista o justiţie reală. Ce ar trebui să facem? Să aşteptăm ca domnul Mazăre să se întoarcă în România, să nu se mai simtă destabilizat juridic? (…) Ne confruntăm cu un fenomen destul de periculos – tendinţa generalizată pe zi ce trece de sustragere de la judecată a tot mai mulţi inculpaţi. Acest lucru ar trebui să dea de gândit atât legiuitorului, pentru o eventuală modificare legislativă, cât şi instanţelor care analizează menţinerea măsurilor pentru inculpaţi vizaţi de mai multe dosare”, a precizat anchetatorul.

Pe 10 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, după ce acesta a încălcat termenii controlului judiciar şi a plecat în Madagascar.

LĂSAȚI UN MESAJ

*