Accident grav la Mina Lupeni: un mort. Ce spune prefectul judeţului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely

Bilanțul accidentului grav produs joi după amiază la Mina Lupeni a ajuns să contabilizeze un mort, iar alți ortaci sunt internați în spitale din București și Petroșani.

Minerul scos din subteranul Minei Lupeni şi dus la spitalul din Petroşani este în stare bună şi nu necesită intervenţii chirurgicale sau transferul la o altă unitate medicală, potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely.

Prefectul a declarat vineri dimineaţă pentru News.ro că bărbatul, în vârstă de 39 de ani, are răni uşoare la picioare, iar starea sa este bună. El va rămâne internat la spitalul din Petroşani, nefiind necesar transferul la o altă unitate medicală.

Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc joi, în jurul orei 14,00, când tavanul unei galerii s-a surpat pe o distanţă de aproximativ 16 metri. În galerie se aflau 11 mineri, iar opt dintre ei au reuşit să se salveze, în timp ce ceilalţi trei au fost daţi dispăruţi.

Salvatorii au început operaţiunile de căutare, iar după aproximativ şapte ore de intervenţie în subteranul minei au reuşit să ajungă la primul dintre ortacii blocaţi de surparea produsă la aproximativ 400 de metri sub pământ. Minerul – în vârstă de 43 de ani – a fost purtat de salvatori pe o targă până la ieşirea din subteran, la Puţul Sud, unde a fost preluat de un echipaj SMURD. El a fost dus în comă indusă, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Floreasca din Capitală, iar potrivit medicilor starea lui este extrem de gravă, următoarele ore fiind hotărâtoare.

Cel de al doilea miner a fost salvat după o intervenţie de aproximativ 12 ore. El se afla într-o zona protejată, nefiind afectat. Bărbatul a suferit răni uşoare, fiind transportat la spitalul din Petroşani. Al treilea miner, în vârstă de 39 ani, nu a supravieţuit, el fiind scos decedat, după aproximativ 15 ore de căutări ale salvatorilor.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la Mina Lupeni de joi după-amiază, a spus că va fi făcută o anchetă „exigentă” în acest caz. El a spus că, chiar dacă în ultimii ani Complexul Energetic Hunedoara a fost subfinanţat, în acest an, datorită unei situaţii economice mai bune a companiei, a existat posibilitatea achiziţiei de echipamente, urmând să se verifice în ce măsură s-a făcut acest lucru.

Petcu urmează să se întâlnească, vineri dimineaţă, cu cei cei opt mineri care au reuşit să se salveze din subteran după prăbuşirea tavanului galeriei, precum și cu conducerea minei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.