A 13-a zi de proteste. Ziua tricolorului uman format de 30.0000 de manifestanți în Piața Victoriei

Tricolorul uman format din cel puțin 20.000 de oameni, dintre cei care au participat la protestele de duminica, 12 februarie

Manifestaţia din Piaţa Victoriei, unde la ora 21.00 s-au aflat peste 30.000-40.000 de oameni care au format un tricolor uman, s-a încheiat în jurul orei 23.00, după cinci ore de proteste.

În cea de-a treisprezecea seară de proteste antiguvernamentale declanşate în 31 ianuarie, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale, Piaţa Victoriei a fost plină, în pofida frigului de minus 6 grade.

Protestele au continuat în Piața Victoriei

Momentul de vârf al serii a fost în jurul orei 21.00 când manifestanței au ridic deasupra coli de culoarea roșie, galben sau albastru formând un imens tricolor uman.

proteste duminica

Oamenii au agitat steaguri, au suflat în vuvuzele şi au scandat „Zi de zi aici vom fi”, „Vrem să muncim, nu să vă pazim!”, „ALDE şi PSD aceeaşi mizerie”, „Hoţii” şi „Demisia”, „PSD, ciuma roşie”, „Jos Guvernul”, „DNA să vină să vă ia”, „Noaptea, ca hoţii”, „Nu plecăm acasa, hoţii nu ne lasă”.

Ca şi în serile precedente, manifestanţii au avut zeci de pancarte, cu mesaje precum: „Dragnea în librărie via puşcărie”, „Deratizare. Şobolanii în canale, nu la guvernare”, „Vreau să rămân în ţara mea, nu a voastră”, „Întrebare: Ce nu aţi înţeles din sintagma «Abrogaţi şi plecaţi»?”, „Somnul naţiunii naşte monştri”, „Demisia! Nu putem sta să vă păzim noapte de noapte!”, „#REZIST. Ghinion”. De asemenea, în Piaţa Victoriei au reapărut, duminică seară, manechinele îmbrăcate în zeghe, care au feţele lui Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Ion Iliescu.

Unii manifestanţi au purtat la mâini banderole cu mesajul „#Rezist”, dar şi căciuli pe care au lipit etichete cu mesajele „#Rezist” şi „Demisia, Guvern fără corupţi”.

În faţa Palatului Cotroceni, peste 1.000 de persoane au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

Proteste și în alte orașe din țară

A 13-a zi de proteste împotriva Guvernului a continuat și în orașele țării. Mii de oameni au ieșit în stradă duminică seara la Cluj (10.000), Sibiu (7.000), Timișoara (5.000), Iași (3.000), Brașov (1.500), Constanța (500), Galați (câteva sute), Craiova (câteva sute) și Alba Iulia (câteva sute). În majoritatea acestor orașe, manifestanții au organizat marșuri pe bulevardele principale și s-au oprit apoi în piețele centrale. În Piața Unirii din Iași, ca și în București, participanții au creat un tricolor uman cu ajutorul luminilor de la telefoane, al hainelor și al hârtiilor colorate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.