Vouchere de vacanță pentru bugetari în limita a șase salarii de bază minime

Marius Titus Dobrea

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a afirmat că proiectul de OUG privind voucherele de vacanţă este în faza de avizare la ministere, urmând a fi adoptat de Guvern până la data de 1 iulie.
Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care instituţiile şi autorităţile publice ar putea fi obligate să acorde de la 1 iulie vouchere de vacanţă angajaţilor din sistemul public, în cuantum de maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, impactul bugetar fiind estimat la 1,73 miliarde lei.

Întrebat despre voucherele de vacanţă, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobrea, a spus că „proiectul de OUG este pe avizare externă, adică de celelalte ministere – Ministerul Muncii, Finanţelor, respectiv Ministerul Justiţiei”.

„El va fi adoptat până la data de 1 iulie în şedinţă de Guvern, ulterior după aceea urmează ca fiecare instituţie publică care nu şi-a bugetat aceste vouchere de vacanţă să le bugeteze la rectificare, că sunt unele instituţii publice locale sau centrale care şi-au bugetat şi au prins de la începutul anului. De la rectificare încolo vor intra pe partea de achiziţie, ulterior acestea sunt valabile un an de zile calendaristic”, a completat ministrul.

În prezent există aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar, iar voucherele vor putea fi folosite numai pentru vacanţe în ţară. Documentul stipulează că angajatorul este cel care stabileşte când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii salariaţilor.

Proiectul determină şi nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă, ”respectiv la contravaloarea a maxim şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.