Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat în scandalul interzicerii contului de TikTok a lui Ion Cristoiu.
Ciutacu a arătat că Ion Cristoiu nu este o victimă a sistemului, ci a aplicației, care emite mai multe avertismente înainte de a lua această decizie.
El a susținut că rețeaua socială a devenit foarte vigilentă după acuzațiile privind imixtiunea în alegerile din România.
Realizatorul România TV a afirmat că Ion Cristoiu pozează în victimă a sistemului, deși interdicția sa are legătură cu regulile administrative ale aplicației, care avertizează cu privire la fiecare problemă a contului.
Ciutacu susține că Ion Cristoiu fie nu a știut, fie a ignorat deliberat aceste avertismente.
„Așa-zisa interzicere nejustificată a prezenței inevitabilului Jack Cristoiu pe tiktok, chipurile din cauza conținutului săi antisistem, deși pleacă de la un adevăr, e o vrăjeală proastă, de prostit proștii. Și un nou prilej pentru Maistru să se dea abuziv victimă a cenzurii”, a spus Victor Ciutacu.
Cetățeanul TV