Victor Ciorbea e nemulțumit de buget. Amendamentul fostului primar general, respins de pesediști

Victor Ciorbea e nemulțumit de buget Victor Ciorbea băgat în ședință

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea e nemulțumit de buget. El a declarat luni în comisiile juridice ale Parlamentului, că suma din proiectul de buget nu acoperă cheltuielile instituţiei cu personalul.

„Proiectul de buget la capiitolul privitor la cheltuieli de personal, acoperă cheltuielile de personal pentru posturile ocupate sau pentru care sunt în curs de desfăşurare concursuri. Precizez încă că mai avem 19 posturi vacante şi în plus în legea de modificare sunt prevăzute alte 15, dar mă limitez la cele 19, care ar presupune un efort financiar de 1700 de mii lei, astfel încât să putem ocupa şi cele 5 posturi pentru Avocatul Copilului, care încă nu au făcut obiectul concursurilor, alte 5 pentru mecanismul de prevenire a torturii şi alte domenii. Rugămintea este, dacă se poate, o suplimentară pentru a putea scoate la concurs şi aceste posturi”, a afirmat Victor Ciorbea, fost primar general, în comisiile juridice ale Parlamentului, la dezbaterea bugetului de stat pentru anul 2019.

Victor Ciorbea e nemulțumit de buget și spune că mai are nevoie de 1,7 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile pentru posturile care urmează să fie scoase la concurs. „Pe legea actuală, nu pe cea care va intra în vigoare, cu 15 posturi în plus, printre care şi posturile pentru contencios constituţional unde avem doar doi oameni şi acum şi vă plângeţi că nu avem activitate intensă. Pe legea actuală avem 19 posturi vacante care necesită o finanţare de 1700 mii lei. În legea de modificare mai sunt alte 15 posturi, dintre care 5 pentru contencios contituţional”, a adăugat Ciorbea.

Victor Ciorbea e nemulțumit de buget. Nimeni nu l-a băgat în seamă

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că propunerea Avocatului Poporului de suplimentare a bugetului instituţiei pentru anul 2019 este nejustificată.

„Când s-a discutat în comisia juridică a Camerei Deputaţilor modificarea Legii Avocatului Poporului, s-a discutat la acea vreme o suplimentară a numărului de angajaţi al personalului, pentru că instituţia s-a plâns că nu are suficienţi angajaţi şi că nu face faţă activităţii intense pe care o desfăşoară. Observând de atunci şi până acum faptul că activitatea pur şi simplu nu s-a intensificat. Din punctul nostru de vedere lasă foarte mult de dorit, cred că este nejustificată aceasta cerere şi personal voi vota împotrivă”, a declarat Stelian Ion.

Propunerea Avocatului Poporului nu a fost supusă la vot, chiar dacă Victor Ciorbea e nemulțumit de buget. „Nu avem amendament depus în termen. Nu au fost depuse, nu există”, a declarat preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.

Bugetul Avocatului Poporului este în sumă de 23.532.000 lei, în creştere cu 31,37% faţă de anul trecut. Recent, Curtea Constituțională l-a lăsat pe Ciorbea fără pensie specială.

LĂSAȚI UN MESAJ

*