Alertă! Usturoiul chinezesc tratat cu pesticide suspecte ajunge în condimentele și semipreparatele românești

usturoiul

Printre importatorii de usturoi crescut și tratat în China cu substanțe interzise în Uniunea Europeană și Statele Unite se numără și companii care oferă consumatorului român produse alimentare care conțin acest produs contestat de o parte dintre specialiști și de producătorii locali. Mai mult, inclusiv DNA a descoperit nereguli privind taxarea importurilor de usturoi asiatic, ceea ce face ca leguma să fie mai ieftină decât cea produsă în țară.

Anchetă realizată de Marian Păvălașc și Cătălin Antohe

Usturoiul chinezesc, suspectat de autoritățile din SUA ca ar fi tratat cu pesticide care au otrăvit și ucis 100 de oameni, nu ajunge numai în supermarketurile și hipermarketurile din România! Leguma mai este folosită și de companii care produc condimente, salamuri și alte mezeluri dar și multe alte produse alimentare. Chiar dacă ANSVSA nu a depistat până acum niciun lot de usturoi provenind din China, ca fiind contaminat cu pesticide interzise, specialiștii spun că nici nu pot face analize complete pentru că produsul vine fără rădăcini – acele ”mustăți”, parte a legumei care este folosită pentru a analiza în laborator produsele cu care a fost tratat.

Reamintim că o investigație realizata de reporterii Cetățeanul.net și Agrointeligența – www.agrointel.ro, a demonstrat cum o mare parte din usturoiul ajuns în România este de fapt chinezesc, fiind însă “vopsit” cu documente care ar schimba proveniența ca fiind Uniunea Europeană.

Citește și Mafia usturoiului din China! Cultivat cu pesticide otrăvitoare și tratat chimic să nu încolțească, ajunge pe mesele românilor

Odată intrat în România, leguma are două destinații. Prima se referă la marile lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri. A doua este dată de industria alimentară care utilizează usturoiul în procesul de producție.

Amestecuri pentru semipreparate

Din datele raportate la APIA (Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură) rezultă că usturoiul din China a fost importat de firme care produc mixturi (amestecuri) pentru industria cărnii. Mai exact, mixturi care sunt apoi vândute către societăți care produc semipreparate. Astfel, în unele tipuri de mezel, salam, tobă, cârnați, crenvuști se folosesc astfel de mixturi care conțin usturoi chinezesc. Printre importatorii de usturoi asiatic se găsesc: Dar International, Marchand, Supremia și Ion Moș.

 

drumul-usturoiului-din-china-in-farfuria-romanilor

Folosit și în condimente

Leguma tratată în China cu pesticide suspecte mai ajunge și în procesul de producție al condimentelor și legumelor. La fel ca în cazul mezelurilor, mai mulți producători de condimente au importat în ultimii doi ani, usturoi din acest stat asiatic. Este vorba de nume ca Dar International, Supremia, Kralex Food Solutions Technology. Mai exact, usturoiul chinezesc intră în producția de condimente, amelioratori, arome pentru carne si preparate. Ca și condiment, leguma se mai găsește sub formă de: usturoi fulgi, usturoi granule și usturoi praf.

Majoritatea importatorilor de usturoi chinezesc se ocupă de comerțul cu ridicata sau intermedierea produsului. Este vorba de firmele: LI-Ya International Trade Exim, Luco Frucht Marketing, Nicol Fruct, J&H Chin Impex, Deco Fruct, Staromad Foods Import-Export și Rollit Prodimpex.

Prețul usturoiului chinezesc, mai mic din cauza evaziunii fiscale

usturoiulReferitor la avalanșa de usturoi chinezesc prezent în magazinele autohtone, Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, atrage atenția că acesta nu este taxat corespunzător și ajunge să fie mai ieftin decât produsul crescut în România. Acest lucru ar fi explicat doar prin fapte de evaziune.

Suspiciunile sale au fost confirmate de procurori în ultimii ani, dar piața este însă bombardată cu acest produs venit din China.

Pe lista importatorilor cercetați pentru evaziune se găsește și Alfredo Foods. Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor sunt asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse alimentare din România. Cei doi au fost reținuți anul trecut, la cererea DIICOT, iar acum sunt cercetați în stare de libertate pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro.

Procurorii au suspiciuni că în perioada 2009-2010, reprezentanţii legali ai firmelor Alfredo Fresh şi Alfredo Foods au creat circuite financiare fictive, cu ajutorul cărora cele două societăţi comerciale să nu mai plătească TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar. ”În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupului infracţional au creat un mecanism extrem de bine pus la punct, înfiinţând pe teritoriul României, prin intermediul mai multor persoane, zeci de societăţi comerciale cu un comportament de tip fantomă, care funcţionau o scurtă perioadă de timp, fiind interpuse în raporturile comerciale dintre furnizorii reali de marfă din Uniunea Europeană şi beneficiarii finali SC Alfredo Fresh SRL şi SC Alfredo Foods SRL”, conform DIICOT.

Nereguli și la Vamă. Evaziune de un milion de euro, doar din importurile legale

Mai mult, anchetatorii DNA au descoperit clar cum usturoiul chinezesc nu este taxat corespunzător. Rezultatul, o evaziune de un milion de euro produs doar de importurile ilegale de usturoi din China.

Procurorii DNA Iași, în ancheta vameșilor Petru Tarcea și Florin Eugen Haida, de la Vama Albița, au descoperit, conform rechizitoriului cauzei, cum usturoiul “cu provenienţă extra-comunitară (de regulă, provenind din China) a fost introdus pe teritoriul vamal al Comunităţilor Europene (Uniunii Europene) de către diverse societăţi comerciale străine şi au fost plasate sub regim vamal suspensiv”. Prin această metodă s-a evitat astfel plata taxelor vamale aferente (respectiv 9,60% + 120 euro/100 kg pentru usturoi), mai scriu procurorii. Acesta taxe alimentează bugetul Comunităţilor Europene (Uniunii Europene) şi care ar fi trebuit achitate în cazul valorificării mărfurilor în interiorul spaţiul vamal comun.

În mod concret, “în momentul plasării unor mărfuri extra-comunitare sub un regim vamal suspensiv şi al deschiderii tranzitului, în statul membru al Comunităţilor Europene (Uniunii Europene), se constituie o garanţie pecuniară de către principalul obligat, care se restituie atunci când marfa părăseşte spaţiul vamal comun, pe baza confirmării, in sistemul NCTS, a încheierii operațiunii de tranzit”, explică anchetatorii.

Comerț de 16 milioane de euro

În total, în 2015 au fost importate 3.250 tone de usturoi din toată lumea, iar anul acesta, până la 1 decembrie, au intrat în țară 4.500 de tone din acest produs. Datele ne-au fost oferite de Institul de Statistică. Valoarea importurilor de la 1 ianuarie 2015 și până la 1 decembrie 2016 este de 16, 2 milioane de euro.

Cel puțin 1.700 din 7.700 de tone de usturoi importate de România de la 1 ianuarie 2015 este din China și adus prin state din Uniunea Europeană. Doar 213 de tone de usturoi este declarat la graniță ca venind direct din China. Oficial, statele de unde se aduce usturoi cel mai mult în România sunt Olanda, Cehia, Ungaria și Germania.

Agrointeligența a prezentat însă un studiu de caz în care în supermarketurile Lidl se găsește usturoi la legătură adus din Italia, de la firma Malvi Cervati S.a.s, dar leguma este crescută în China, conform chiar etichetei legăturii de usturoi.

De ce se suspectează că usturoiul din China e otrăvitor

Printre pesticidele folosite în China pe culturile de usturoi, conform unor rapoarte ale autorităților din Statele Unite, se regăsesc parathion și phorate. Acestea sunt două substanțe care au un efect devastator asupra corpului uman. Astfel, pentru ATSDR (Agency for Toxic Substanes and Disease Registry), instituție aflată în subordinea Departametul de Sănătate din Statele Unite, parathionul este un pesticid foarte toxic care este folosit în culturile de usturoi.

Mai mult, reprezentanții Pesticide Action Network (PAN), o asociație de profil tot din Statele Unite, consideră că parathionul este unul dintre cele mai periculoase pesticide. Acest produs a otrăvit, afectând sănătatea, peste 650 de agricultori din 1966 și până acum din Statele Unite. Dintre aceștia, 100 de fermieri otrăviți au și murit.

De altfel, acest produs este interzis chiar și în Uniunea Europeană din 2003 prin Regulamentul 304 din anul respectiv privin importul și exportul de pesticide.

Însă, cum pesticidele sunt folosite în China, usturoiul ajunge în Europa ca bun pentru consum pentru simplu fapt că leguma are îndepărate “mustățile”, rădăcinile care ar proba folosirea sau nu a unor pesticide periculoase, ne-a explicat un specialist de la ANSVSA.

Mai mult, Gheorghe Vlad, producător local de legume, ne-a precizat că produsul din China este tratat cu inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Asta pentru a putea fi depozitat pe perioade lungi.

 

 

 

 

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. asta pt. ca avem o gramada de asociatii care iau bani degeaba, acum sa fie trasi la raspundere ca nu au contolat la intrarea in tara a acestor alimente sa vedem are cineva curaj, sa il intrebe pe nepotul ,cuiva, sau pe fratele ciuva, sau un pilos care acum ne imbolnaveste si pe ei ii doare in cur, ce guvern avem, unu de cacat, condus de niste cacati, cat este la putere ciuma rosie asa va fi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.