Un nou torționar comunist, trimis în judecată: Marian Petrescu, comandant la Penitenciarul Galați

Torționarul Marian Petrescu a fost comandant al Penitenciarului Galaţi în perioada 1959 – 1961, a fost trimis, joi, în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru tratamente neomenoase care ar fi dus la moartea a 102 de persoane încarcerate, dintre care 90 de deţinuţi politici. Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel Bucureşti, anunță News.ro.

Procurorii Parchetului instanţei supreme anunţă că au finalizat cercetările în dosarul care are ca obiect denunţul formulat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împotriva lui Marian Petrescu şi au dispus trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tratamente neomenoase.

Torturile torționarului Marian Petrescu

În rechizitoriu, anchetatorii susţin că, în perioada 1 februarie 1959 – 12 iunie 1961, Marian Petrescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Galaţi, a supus, din motive politice, deţinuţii politici la tratamente neomenoase, tortură şi exterminare.

„Prin acte materiale repetate, succedate în timp, săvârşite cu încălcarea sau nesocotirea legii ori a obligaţiilor impuse de acea calitate sau ca urmare a exercitării discreţionare, prin abuz de funcţie, (Marian Petrescu, n.r.) a supus, din motive politice, colectivitatea deţinuţilor politici (contrarevoluţionari) încarceraţi în acest penitenciar, aflaţi sub puterea sa, la tratamente neomenoase (inumane şi degradante), tortură fizică şi psihică şi exterminare”, arată procurorii.

Ei mai spun că faptele au fost săvârşite de Petrescu în aplicarea politicii de stat a „luptei cu duşmanii regimului de democraţie populară”, împotriva deţinuţilor „contrarevoluţionari”.

Procurorii susţin că tratamentele aplicate de Marian Petrescu au condus la decesul unui număr de 102 persoane încarcerate, dintre care 90 de deţinuţi politici.

Potrivit procurorilor, abuzurile au constat în: completa izolare în care erau ţinuţi deţinuţii politici; lipsa unui program de socializare şi a permisiunii de a munci, precum şi nerespectarea întocmai a normelor legale privind plimbarea; sancţiunile extrem de dure şi disproporţionate faţă de gravitatea abaterilor deţinuţilor sau chiar în lipsa acestora; regimul alimentar deficitar şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare; condiţiile mizere din celule.

„Atitudinea inumană a comandantului de penitenciar, în speţă a inculpatului Petrescu Marian rezultă şi din faptul că în aplicarea normelor privind decesele deţinuţilor, aceştia, după deces, erau înmormântaţi într-o zonă anume destinată din cimitirul Galaţi, fără să fie înştiinţate familiile şi fără să li se cunoască locul de înmormântare”, mai arată procurorii Parchetului instanţei supreme.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.