Un nou cutremur s-a produs joi dimineață în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine a avut

cutremur în Caraș Severin

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter s-a produs joi dimineaţă în judeţul Vrancea, acesta fiind al treilea înregistrat începând de marţi, după alte două seisme cu magnitudinile 4,1, respectiv 4,2.

Seismul a avut loc la ora 03,50 în zona seismica Vrancea, la o adâncime de 140,5 kilometri.

Acest cutremur s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (40km), Covasna (50km), Odobeşti (54km), Buzău (57km), Slănic-Moldova (57km). Alte două cutremure, cu magnitudinea 4,1, respectiv 4,2 s-au produs marţi şi miercuri în zona Vrancea. În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine mai mare de 4.

Pe 8 februarie, în Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5, care a fost resimţit şi în Bucureşti. Pe 26 februarie, în Buzău şi Vrancea au fost înregistrate cinci cutremure cu magnitudini între 2,5 şi 3,5.

Sâmbătă s-au împlinit 40 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.