Un fost consilier al lui Andrei Chiliman a plătit o cauțiune de 200.000 de lei pentru a scăpa de pușcărie

Marea Unire

Robert Grigorescu, consilier al lui Andrei Chiliman în perioada în care acesta era primar al Sectorului 1, a plătit cauţiunea de 200.000 de lei stabilită de procurorii DNA Ploieşti în dosarul în care este acuzat că a primit aproape 1,4 milioane de lei de la reprezentanţii unei firme pentru atribuirea unor contracte de lucrări.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că Robert Grigorescu a plătit cauţiunea e 200.000 de lei în ultima zi impusă de anchetatori, adică pe 10 mai.

Pe 3 mai, Grigorescu a fost audiat la DNA Ploieşti şi pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 200.000 de lei. Robert Grigorescu, la data faptelor consilier personal al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman, cu atribuţii de coordonare a Direcţiei de Investiţii, este acuzat că, în perioada februarie – aprilie 2009, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale 10% din valoarea unor contracte de lucrări de reabilitare termică şi a primit ulterior, în perioada iulie 2009 – decembrie 2011, în numerar, direct sau prin intermediar , 819.915 lei. Banii au fost primiţi pentru ca Primăria Sectorului 1 să atribuie acelei firme contracte de lucrări.

Robet Grigorescu mai este acuzat că, în 2010, pentru încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte de lucrări cu Primăria Sectorului 1, a pretins de la reprezentantul aceleiaşi firme de construcţii, printr-un intermediar, 15% din valoarea contractelor de subantrepriză încheiate de firma respectivă cu o altă societate comercială care obţinuse un contract. Ulterior, în perioada septembrie 2010 – decembrie 2013, Robert Grigorescu ar fi primit, în numerar, direct sau prin intermediari, 577.582 de lei.

În ultima declaraţie de avere, din aprilie 2012, Robert Grigorescu a notat că deţine un teren de 16.000 metri pătraţi în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, un apartament în Bucureşti, două autoturisme de lux. Grigorescu avea atunci 39.000 de euro în conturi bancare, un salariu de la Primăria Sector 1 de 10.448 de lei pe an şi o indemnizaţie de 5.928 de lei pentru funcţia de consilier general. Acesta a fost plătit cu 92.000 de lei de firma „F and F” International Company SRL şi a încasat 7.000 de euro chirie pentru un apartament.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, societatea „F and F” International Company SRL are doi acţionari – Renata Dragomir cu 25% şi Valentin Mihai Dragomir cu 75%, obiectul de activitate fiind „activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.