Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a atacat în termeni duri clasa politică în predica susţinută la finalul slujbei de ziua Sfintei Parascheva. Episcopul i-a criticat şi pe jurnaliştii de la Recorder, numindu-i „epigoni”.
În discursul său a avut şi mesaje anti-vaccin şi a avansat teorii conspiraţioniste despre incendiile de la spitale, îndoindu-se că ar fi putut fi accidente.
Epicopul Ambrozie, aflat de la biserica parohiei Pîslari, din comuna Adunaţii Copăceni, şi-a început predica vorbind despre reportajele Recorder, arată adevarul.ro.
Acuză atacul la biserică
„Zilele trecute, probabil copiii v-au spus, la comandă a apărut un reportaj în care este discreditată Biserica, şi patriarhul, si ierarhia, pentru proiectul acesta naţional de zidire, cu bănuţii noştri ai credincioşilor, ai preoţilor, ai enoriaşilor, Catedrala Mântuirii Neamului. În anul Centenarului singurul proiect de Ţară de la Revoluţia din decembrie a fost Catedrala Mântuirii Neamului. Şi atâta lume şi mii şi zeci de mii de oameni au venit, iar politicienii au venit ca pe covorul roşu, să fie văzuţi, să facă fotografii. Iar preşedintele ţării n-a fost prezent (Iohannis a fost în acea zi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, pe tema Brexitului, n.red.). Preşedintele ţării, care nu face nimic pentru ţară şi care dezbină, a venit la Comana, s-a plimbat prin pădure cu bicicleta, dar n-a intrat la sfânta mănăstire unde e înmormântat voievodul binecredincios, fiul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş voievod (în realitate Vlad Ţepeş e nepotul lui Mircea cel Bătrân, n.red.). Nu au intrat şi nu-i interesează Biserica. Sfidare peste sfidare! Oameni corupţi pe care i-a desemnat miniştri şi prim-miniştri, n-au făcut nimic pentru ţară”, spune Ambrozie.
CITEŞTE ŞI: ÎPS Teodosie face praf vaccinarea: Nu acceptaţi, este negativă!
Ode aduse Ungariei
El laudă apoi Polonia şi Ungaria pentru faptul că au strategii pentru cetăţeni, inclusiv în a-i proteja de creşterea preţurilor la energie şi gaz, şi nu pun înainte „corporaţiile şi străinii şi alogenii”. „Să nu ai astăzi tu o strategie prin care să protejezi ţara, ba, mai mult decât atât, să ai miniştri care declară că nu vor ieftini combustibilii… Uitaţi cum se duce ţara la vale şi cum se scumpesc toate, de la pâinică, untdelemn, pâinea cea de toate zilele, pentru că cei care conduc ţara noastră sunt oameni de nimic, n-au credinţă”, a mai acuzat Ambrozie, lăudându-l în antiteză pe patriarh pentru ce a făcut pentru ţară „din bănuţii pe care-i aduceau oamenii la Sfânta Parascheva”.
Mai rău ca în comunism
„Cine îi plăteşte pe aceşti epigoni să înregistreze şi să îşi bată joc de preoţi şi de Biserică?”, se întreabă episcopul retoric, făcând referire la jurnaliştii de la Recorder. El atacă şi televiziunile care prezintă pelerinajul „ca îmbulzeală, că sunt sărăntoci, că se duc acolo, că nu ştiu carte şi aşa mai departe”. El a spus că oamenii o duc mai rău decât în comunism, că la putere s-au perindat „copiii securiştilor”, că după ce Dumnezeu va permite vor fi anchetaţi şi că doar preoţii au făcut lucruri pentru oameni.
„Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră?. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit ţara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume!? N-au făcut nimic! Nişte hoţi şi nişte pungaşi”, a continuat Ambrozie. În discurs a fost inserată şi o informaţie falsă cum că banii de pensii ar fi fost folosiţi în campanii: „Cine ne va plăti pensiile mâine-poimâine? Dar aud că fondul de pensii l-au consumat ăştia pe campanii!”. El a continuat cu un apel pentru părinţi să-şi „crească copiii în Biserică”, pentru a-i „salva” de „influenţele din Occident şi ideologiile străine”.
Incită la nevaccinare
Episcopul a vorbit despre inceniile din spitale, îndoindu-se că ar fi simple accidente. El şi-a încheiat predica spunându-le oamenilor să nu se grăbească să se vaccineze, că dozele cumpărate de Guvern ar fi expirate. Mai mult, a susţinut că incendiile din spitale ar fi fost puse intenţionat, pentru ca oamenii să se îndrepte spre sectorul privat. Nu există dovezi pentru niciuna dintre aceste afirmaţii foarte grave.
„Dvs. sunteţi tineri şi o să trăiţi şi o să vedeţi cum sfârşesc cei care şi-au bătut joc de români. E o chestiune de timp, ştiţi? Să vă rugaţi lui Dumnezeu ca să vă dea putere să vă duceţi crucea mai departe, rămâneţi în Biserică, nu vă smintiţi de ceea ce vedeţi la TV, nu vă speriaţi nici de covid, nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Cîţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate. Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Cum se poate? S-a întâmplat la Bucureşti, pe urmă s-a întâmplat la Iaşi, la Constanţa, ard de vii în spitale! Sigur că e o făcătură! Nu se poate ca în mileniul ăsta al 3-lea în care trăim să nu ai detector de fum acolo, să nu ai paznici de noapte! Să ardă oamenii cu branule pe mâini şi legaţi de pat! Atât de mult şi-au bătut joc de ţară şi de noi. Vor să promoveze mai mult spitalele private, dar cum se poate duce un om cu pensie mică într-un spital privat? Cum să plătească acolo? Grele vremuri am ajuns să trăim. Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni. Avem un Patriarh puternic şi un Sinod cu episcopi care se zbat şi sunt alături de preoţi. Să ştiţi că cine te judecă după aparenţa veşmintelor strălucitoare şi aurului de care zic ei că-l purtăm pe veşminte nu cunoaşte cu adevărat Biserica”, şi-a încheiat într-un final predica episcopul Ambrozie.
Cetățeanul TV